Orientarea reprezinta procesul comportamental prin care organismul are capacitatea de a localoza corect, in timp si spatiu, sistemele propriului corp, cat si ale lumii inconjuratoare, in vederea realizarii actiunii voite. Activitatea de orientare este un element important al atentiei si a fondului perceptiv, facand posibila invatarea si reactia motorie voluntara. Activitatea de orientare se refera la explorare, investigare si manipulare, procese ce presupun o impulsionare motivationala. In acest sens explorarea poate fi specifica, cu un scop imediat – spre exemplu evitarea plictiselii. Orinetarea presupunand stabilirea pozitiei temporale si spatiale fata de un reper, implica o integrare complexa senzorio-motorie. Comportamentul de orientare ca activitate nervoasa superioara, dobandita are la baza o componenta elementara innascuta, reflexul de orientare. Reflexul de orientare este definit ca o reactie complexa declansata de actiunea unui excitant nou, fiind situat la granita dintre reflexele innascute si cele conditionate. Reflexul de orientare – investigatie este un reflex nespecific ce se inchide la nivel subcortical. Pe fondul reflexului de orientare se elaboreaza reactia de orientare, calitate dobandita pe baza experientei individuale cu participarea scoartei cerebrale. Pe aceasta baza repetarea stereotipa a excitantului induce obisnuinta (habituare) si stingerea reactiei de orientare. Aceasta presupune recunoasterea stimulilor mediului ambiant pe baza calitatilor fizice, a rasunetului fiziologic, cat si pe baza semnificatiei biologice sau sociale. In acest fel orientarea reprezinta atat un raspuns la excitant cat si o conditie de selectie a stimulilor. Reactia de orientare se obiectiveaza prin urmatoarele manifestari: - manifestari motorii: intoarcerea capului si a privirii spre susrsa de stimulare, reactii tonice posturale; - manifestari vegetative: rarirea sau oprirea respiratiei, tahicardie, vasodilatatie cerebrala, vasoconstrictie periferica, midriaza; - manifestari senzoriale: crestera sensibilitatii receptorilor pentru stimulul care a declansat reactia si diminuarea sensibilitatii celorlati receptori; - manifestari electroenecefalografice: inlocuirea ritmurilor de repaus “spontane” (ritmul alfa cu 8 – 12 cicli/sec) cu rituri “desincronizante” rapide, cu frecenta de peste 20 cicli/sec. Si cu voltaj redus (ritmul beta)
Reactia de orientare este declansata de discordanta dintre un stimul nou aparut la un moment dat si “planul” de desfasurare al comportamentului; cu cat discse elaboreaza un modelordanta va fi mai mare cu atat reactia de orientare va fi mai intensa. Reactia de orientare este preambulul atentiei: dupa un moment de alerta, ea va evolua fie catre o atentie selectiva (in cazul unui stimul cu semnificatie) fie catre neatentie – obisnuire (in cazul unui stimul nesemnificativ). Comportamentul de orientare la om implica starea vigila a scoartei cerebrale. Este influentat de multiple conditii si factori motivationali. Orientarea spatiala este o functie a emisferei cerebrale minore (emisfera dreapta la dreptaci) controlata de lobul parietal. Dar activitatea de orientare include si localizari cerebrale neparietale, intregul sistem senzorio-motor, structurile implicate in atentie, memorie, afectivitate, gandire si limbaj (semnificatia cuvantului ca stimul, ca factor motivational, ca factor afectivo-emotional). Cortexu cerebral intervine si n mecanismul de stingere a reflexului de orientare, prin inhibitie cortico-reticulata. In cazul repetarii stimuluilui, in structurile cerebrale se elaboreaza un model- “pattern” potrivit calitatilor stimulului, care se compara mereu cu noul stimul. Reactia de orientare apare de fiecare data cand parametrii stimului un coincid cu patternul cortical (daca acestia coincid, reflexul de orientare se stinge) La realizarea manifestarilor comportamentale de orientare concura si sistemul reticulat ascendent activator (SRAA) si sistemul talmic difuz de proiectie. Impulsurile senzoriale activeaza formatiunea reticulata prin caile colaterale specifice, de aici se transmit ascendent spre scoarta, cat si descendent, determinand manifestari motorii, vegetative si modificari senzoriale. Scoarta cerebrala la randul ei, prin circuitul cortico-reticulo-cortical, influenteaza reactia de orientare la stimuli cu semnificatie asociativa si incarcatura afectiva.
Neuropsihologia atentiei
Atentia reprezinta orientare si concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli informationali sau mnezici. Ca atare, atentia poate fi indreptata asupra unor stimuli externi – atentie senzoriala, sau asupra unor stimuli interni, idei sau amintiri – atentie ideationala, sau intelectuala. In functie de originea sa, atentia poate fi declansata involuntar prin stimuli sau impulsuri, situatie denumita atentie involuntara, pasiva, reflexa sau exoevocata sau poate fi generata voluntar si directionata, numindu-se in acest caz atentie voluntara sau activa sau autoevocata. Se mai poate vorbi de atentie operanta, focalizata asupra realitatii prezente, asupra unor obiecte, persoane, evenimente, etc. la fiecare moment dat si de o atentie pregatitoare (de expectativa) caracterizata prin asteptare activa si pregatire de actiune, la baza ei stand proprietatea creierului de a reproduce o succesiune de raspunsuri, in conformitate cu un program elaborat corespunzator unor situatii sau conditii asemanatoare anterioare. Ca orice proces psihic, atentia re doua laturi: o latura comportamentala si latura subiectiva ( traire in fiecare moment a starii de veghe ca un fapt unic de constienta). Rezulta doua caracteristici ale starii de atentie: un anumit nivel de veghe si concentrare asupra unor anumiti stimuli. Ca atare un exista atentie – la general, ci numai atentie la ceva. Caracteristicile comportametului atentiv sunt: a. selectivitatea – caracteristica principala a prcesului atentiei – atentia fata de un stimul se realizeaza concomitent cu neatentia fara de altii, fapt posibil datorita interventiei unor mecanisme de “filtrare” mobile si comutare permanenta de la un stimul la altul; b. mobilitatea sau flexibilitatea atentiei inseamna usurinta cu care se poate trece de la o problema la alta si suplineste in timp perimetrul ingust (limitat) al atentiei; c. directionarea (orientarea) atentiei semnifica faptul ca procesul este intotdeauna indreptat catre o sursa de stimulare, catre un stimul, neexistand atentie fara o anumita orientare a activitatii psihice; uneori se disting o atentie pregatitoare – in care predomina orientarea mintala si pregatirea de a percepe anumiti stimuli si o atentie operanta in care predomina selectia din cursul actelor de perceptie si gandire; d. concentrarea – este capacitatea de aprofundare a unei probleme si detasarea de ambianta; de mentionat ca subiectul invata sa fie atent, sa-si concentreze rapid atentia asupra stimulilor relevanti; e. distributia atentiei sau capacitatea de a cuprinde “simultan” – de fapt succesiv, dar cu o mobilitate foarte rapida ce da impresia de simultan – mai multe actiuni (in medie 2 – 6) dintre care una este intotdeauna dominanta pentru scurt timp; f. intensitatea atentiei – caracteristica de ordin cantitativ – traduce de fapt intensitatea proceselor neuronale implicate, mecanismul de “activare” producandu-se un numai la nivel cerebral dar si la nivelul receptorilor prin cresterea sensibilitatii lor, cresterea excitabilitatii organelor senzoriale, etc; g. stabilitatea sau durabilitatea atentiei este in realitate o caracteristica destul de relativa, atentia prezentand fluctuatii in timp si spatiu; fixitatea atentiei este o stare anormala
De mentionat ca diferitele caracteristici ale procesului de atentie formeaza un tot unitar, indivizibil, fiind separate numai in conditii experimentale speciale. Atentia este potentata de o serie de conditii: ambianta, semnificatia stimulilor, motivatia, curiozitatea, cointeresarea.
Mecanismul neurofiziologic al atentiei este complex, interferandu-se cu majoritatea proceselor ce constituie activitatea nervoasa superioara: a. starea de veghe constituie conditia fundamentala necesara procesului atentiv si pe acest fond se impune un anumit nivel optim de activare corticala, alert, dar in acelasi timp capabil de a-si urmari performantele (la un nivel scazut de activitate corticala, individul este neatent sau distrat, iar la un nivel foarte crescut de activitate, este agitat sau/si anxios) b. procesul de orientare – preambulul atentiei, pune creierul in stare de disponibilitate activa, pregatindu-l pentru selectia ulterioara a informatiei. c. Selectia informationala prin fenomenul de filtraj, alegandu-se permanent si competitiv din varietatea stimulilor senzoriali, pe cei adecvati. Probabilitatea stimulilor de a trece prin filtru depinde atat de calitatea lor, cat si de receptivitatea organismului in momentul respectiv. Stimulul ce a trecut prin filtru este apoi stocat pentru un timp limitat, ca apoi sa fie transmis unui canal de decizie care emite raspunsul adecvat sau engrameaza informatia pentru un viitor raspuns. In timpul prelucrarii unui stimul-mesaj canalul atentional ramane blocat pentru celelalte mesaje. Mecanismul atentiei corespunde deci interventiei diferitelor filtre care, din totalitatea mesajelor transmise, perite accesul spre scoarta cerebrala numai unora. Mecanismul de filtraj intervine la diverse nivele. Deosebim un filtraj periferic, la nivelul receptorilor, un filtraj subcortical, la nivelul formatiunii reticulate si un filtraj cortical.
In filtraj un rol deosebit revine unitatilor neuronale ale atentiei – detectori ai noutatii, descrise in cortexul auditiv si vizual, in hipocamp, dar si in nucleul caudat si formatiunea reticulata. Ca procese elementare in mecanismul atentiei consemnam la nivelul neuronal inhibitia pre- si postsinaptica, iar pe plan cortical inductie negativa, adica focarul de excitatie atentionala este circumscris de un halou inhibitor. Aceasta au la baza existenta unor mecanisme pregatitoare ale atentiei, o cativare cerebrala conditionata, presupunand deci un proces de invatare, in urma caruia are loc o intensificare pregatitoare a exitabilitatii anumitor zone din creier la un anumit stimul de semnificatie particulara. Acesta evoca pe electrenecefalograma potentiale lente negative de aproximatic 20 µV – potentialul de expectativa sau unda de asteptare. In urma procesului de filtraj, totalitatea fluxului de informatie de la nivelul organelor de simt, care reprezinta cam 1011 bit/s, este redus inca la periferie, astfel ca in creier patrund 107 ajungand la nivelul constientei un flux informational de 16 bit/s. d. in procesul atentiei mai sunt implicate: cunoasterea, invatarea, memoria, emotiile, etc. In mecanismele de activare a atentiei formatiunea reticulata participa pe calea circuitului cortico-reticulo-cortical pentru atentia voluntara, pe calea senzorio-reticulata pentru atentia reflexa, pe calea limbico-reticulata pentru aspectele motivationale de foame, sete, sexuale. Un rol important in mentinerea atentiei voluntare revine lobului frontal (in urma lobectomiei frontale se consemneaza o lipsa de concentratie a atentiei.) Mentinerea concentrata a atentiei depinde in buna parte de o serie de factori individuali (motivatie, oboseala, dispozitie psihica) cat si de factori perturbatori (zgomot, ambianta, suprasolicitanta) In acest caz efortul de concentrare al atentiei devine insuficient, trecandu-se intr-o stare de neatentie. Atentia si neatentia (inatentia) constituie de fapt doua laturi comporatmentale ale procesului de atentie, prin faptul ca atentia acordata unui stimul implica neaparat ignoranta celorlalti. Deci se poate vorbi despre o neatentie simultana generalizata care insoteste atentia concentrata, selectiva. Se pot distinge doua forme de neatentie, prin inhibitie si prin habituare, isi pierde senificatia pentru organism. In ceea ce priveste atentia distibutiva sau distributia atentiei, simultaneitatea atentiva este doar aparenta, in realitate mecanismele sunt urmatoarele : - una dintre activitati solicita o atentie concentrata, in timp ce celelalte au un caracter automat, stereotip - mobilitatea procesului atentiv, comutare rapida de la o activitate la alta ; - diferitele activitati sunt inalntuite in cadrul unui program stereotip, invatat.
2 comentarii:
NEUROPSIHOLOGIA ORIENTARII SI ATENTIEI
Neuropsihologia orientarii
Orientarea reprezinta procesul comportamental prin care organismul are capacitatea de a localoza corect, in timp si spatiu, sistemele propriului corp, cat si ale lumii inconjuratoare, in vederea realizarii actiunii voite.
Activitatea de orientare este un element important al atentiei si a fondului perceptiv, facand posibila invatarea si reactia motorie voluntara.
Activitatea de orientare se refera la explorare, investigare si manipulare, procese ce presupun o impulsionare motivationala. In acest sens explorarea poate fi specifica, cu un scop imediat – spre exemplu evitarea plictiselii.
Orinetarea presupunand stabilirea pozitiei temporale si spatiale fata de un reper, implica o integrare complexa senzorio-motorie.
Comportamentul de orientare ca activitate nervoasa superioara, dobandita are la baza o componenta elementara innascuta, reflexul de orientare.
Reflexul de orientare este definit ca o reactie complexa declansata de actiunea unui excitant nou, fiind situat la granita dintre reflexele innascute si cele conditionate. Reflexul de orientare – investigatie este un reflex nespecific ce se inchide la nivel subcortical.
Pe fondul reflexului de orientare se elaboreaza reactia de orientare, calitate dobandita pe baza experientei individuale cu participarea scoartei cerebrale. Pe aceasta baza repetarea stereotipa a excitantului induce obisnuinta (habituare) si stingerea reactiei de orientare. Aceasta presupune recunoasterea stimulilor mediului ambiant pe baza calitatilor fizice, a rasunetului fiziologic, cat si pe baza semnificatiei biologice sau sociale. In acest fel orientarea reprezinta atat un raspuns la excitant cat si o conditie de selectie a stimulilor.
Reactia de orientare se obiectiveaza prin urmatoarele manifestari:
- manifestari motorii: intoarcerea capului si a privirii spre susrsa de stimulare, reactii tonice posturale;
- manifestari vegetative: rarirea sau oprirea respiratiei, tahicardie, vasodilatatie cerebrala, vasoconstrictie periferica, midriaza;
- manifestari senzoriale: crestera sensibilitatii receptorilor pentru stimulul care a declansat reactia si diminuarea sensibilitatii celorlati receptori;
- manifestari electroenecefalografice: inlocuirea ritmurilor de repaus “spontane” (ritmul alfa cu 8 – 12 cicli/sec) cu rituri “desincronizante” rapide, cu frecenta de peste 20 cicli/sec. Si cu voltaj redus (ritmul beta)
Reactia de orientare este declansata de discordanta dintre un stimul nou aparut la un moment dat si “planul” de desfasurare al comportamentului; cu cat discse elaboreaza un modelordanta va fi mai mare cu atat reactia de orientare va fi mai intensa. Reactia de orientare este preambulul atentiei: dupa un moment de alerta, ea va evolua fie catre o atentie selectiva (in cazul unui stimul cu semnificatie) fie catre neatentie – obisnuire (in cazul unui stimul nesemnificativ).
Comportamentul de orientare la om implica starea vigila a scoartei cerebrale. Este influentat de multiple conditii si factori motivationali.
Orientarea spatiala este o functie a emisferei cerebrale minore (emisfera dreapta la dreptaci) controlata de lobul parietal. Dar activitatea de orientare include si localizari cerebrale neparietale, intregul sistem senzorio-motor, structurile implicate in atentie, memorie, afectivitate, gandire si limbaj (semnificatia cuvantului ca stimul, ca factor motivational, ca factor afectivo-emotional).
Cortexu cerebral intervine si n mecanismul de stingere a reflexului de orientare, prin inhibitie cortico-reticulata.
In cazul repetarii stimuluilui, in structurile cerebrale se elaboreaza un model- “pattern” potrivit calitatilor stimulului, care se compara mereu cu noul stimul. Reactia de orientare apare de fiecare data cand parametrii stimului un coincid cu patternul cortical (daca acestia coincid, reflexul de orientare se stinge)
La realizarea manifestarilor comportamentale de orientare concura si sistemul reticulat ascendent activator (SRAA) si sistemul talmic difuz de proiectie. Impulsurile senzoriale activeaza formatiunea reticulata prin caile colaterale specifice, de aici se transmit ascendent spre scoarta, cat si descendent, determinand manifestari motorii, vegetative si modificari senzoriale. Scoarta cerebrala la randul ei, prin circuitul cortico-reticulo-cortical, influenteaza reactia de orientare la stimuli cu semnificatie asociativa si incarcatura afectiva.
Neuropsihologia atentiei
Atentia reprezinta orientare si concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli informationali sau mnezici. Ca atare, atentia poate fi indreptata asupra unor stimuli externi – atentie senzoriala, sau asupra unor stimuli interni, idei sau amintiri – atentie ideationala, sau intelectuala.
In functie de originea sa, atentia poate fi declansata involuntar prin stimuli sau impulsuri, situatie denumita atentie involuntara, pasiva, reflexa sau exoevocata sau poate fi generata voluntar si directionata, numindu-se in acest caz atentie voluntara sau activa sau autoevocata.
Se mai poate vorbi de atentie operanta, focalizata asupra realitatii prezente, asupra unor obiecte, persoane, evenimente, etc. la fiecare moment dat si de o atentie pregatitoare (de expectativa) caracterizata prin asteptare activa si pregatire de actiune, la baza ei stand proprietatea creierului de a reproduce o succesiune de raspunsuri, in conformitate cu un program elaborat corespunzator unor situatii sau conditii asemanatoare anterioare.
Ca orice proces psihic, atentia re doua laturi: o latura comportamentala si latura subiectiva ( traire in fiecare moment a starii de veghe ca un fapt unic de constienta).
Rezulta doua caracteristici ale starii de atentie: un anumit nivel de veghe si concentrare asupra unor anumiti stimuli. Ca atare un exista atentie – la general, ci numai atentie la ceva.
Caracteristicile comportametului atentiv sunt:
a. selectivitatea – caracteristica principala a prcesului atentiei – atentia fata de un stimul se realizeaza concomitent cu neatentia fara de altii, fapt posibil datorita interventiei unor mecanisme de “filtrare” mobile si comutare permanenta de la un stimul la altul;
b. mobilitatea sau flexibilitatea atentiei inseamna usurinta cu care se poate trece de la o problema la alta si suplineste in timp perimetrul ingust (limitat) al atentiei;
c. directionarea (orientarea) atentiei semnifica faptul ca procesul este intotdeauna indreptat catre o sursa de stimulare, catre un stimul, neexistand atentie fara o anumita orientare a activitatii psihice; uneori se disting o atentie pregatitoare – in care predomina orientarea mintala si pregatirea de a percepe anumiti stimuli si o atentie operanta in care predomina selectia din cursul actelor de perceptie si gandire;
d. concentrarea – este capacitatea de aprofundare a unei probleme si detasarea de ambianta; de mentionat ca subiectul invata sa fie atent, sa-si concentreze rapid atentia asupra stimulilor relevanti;
e. distributia atentiei sau capacitatea de a cuprinde “simultan” – de fapt succesiv, dar cu o mobilitate foarte rapida ce da impresia de simultan – mai multe actiuni (in medie 2 – 6) dintre care una este intotdeauna dominanta pentru scurt timp;
f. intensitatea atentiei – caracteristica de ordin cantitativ – traduce de fapt intensitatea proceselor neuronale implicate, mecanismul de “activare” producandu-se un numai la nivel cerebral dar si la nivelul receptorilor prin cresterea sensibilitatii lor, cresterea excitabilitatii organelor senzoriale, etc;
g. stabilitatea sau durabilitatea atentiei este in realitate o caracteristica destul de relativa, atentia prezentand fluctuatii in timp si spatiu; fixitatea atentiei este o stare anormala
De mentionat ca diferitele caracteristici ale procesului de atentie formeaza un tot unitar, indivizibil, fiind separate numai in conditii experimentale speciale.
Atentia este potentata de o serie de conditii: ambianta, semnificatia stimulilor, motivatia, curiozitatea, cointeresarea.
Mecanismul neurofiziologic al atentiei este complex, interferandu-se cu majoritatea proceselor ce constituie activitatea nervoasa superioara:
a. starea de veghe constituie conditia fundamentala necesara procesului atentiv si pe acest fond se impune un anumit nivel optim de activare corticala, alert, dar in acelasi timp capabil de a-si urmari performantele (la un nivel scazut de activitate corticala, individul este neatent sau distrat, iar la un nivel foarte crescut de activitate, este agitat sau/si anxios)
b. procesul de orientare – preambulul atentiei, pune creierul in stare de disponibilitate activa, pregatindu-l pentru selectia ulterioara a informatiei.
c. Selectia informationala prin fenomenul de filtraj, alegandu-se permanent si competitiv din varietatea stimulilor senzoriali, pe cei adecvati. Probabilitatea stimulilor de a trece prin filtru depinde atat de calitatea lor, cat si de receptivitatea organismului in momentul respectiv. Stimulul ce a trecut prin filtru este apoi stocat pentru un timp limitat, ca apoi sa fie transmis unui canal de decizie care emite raspunsul adecvat sau engrameaza informatia pentru un viitor raspuns. In timpul prelucrarii unui stimul-mesaj canalul atentional ramane blocat pentru celelalte mesaje.
Mecanismul atentiei corespunde deci interventiei diferitelor filtre care, din totalitatea mesajelor transmise, perite accesul spre scoarta cerebrala numai unora.
Mecanismul de filtraj intervine la diverse nivele. Deosebim un filtraj periferic, la nivelul receptorilor, un filtraj subcortical, la nivelul formatiunii reticulate si un filtraj cortical.
In filtraj un rol deosebit revine unitatilor neuronale ale atentiei – detectori ai noutatii, descrise in cortexul auditiv si vizual, in hipocamp, dar si in nucleul caudat si formatiunea reticulata.
Ca procese elementare in mecanismul atentiei consemnam la nivelul neuronal inhibitia pre- si postsinaptica, iar pe plan cortical inductie negativa, adica focarul de excitatie atentionala este circumscris de un halou inhibitor. Aceasta au la baza existenta unor mecanisme pregatitoare ale atentiei, o cativare cerebrala conditionata, presupunand deci un proces de invatare, in urma caruia are loc o intensificare pregatitoare a exitabilitatii anumitor zone din creier la un anumit stimul de semnificatie particulara.
Acesta evoca pe electrenecefalograma potentiale lente negative de aproximatic 20 µV – potentialul de expectativa sau unda de asteptare.
In urma procesului de filtraj, totalitatea fluxului de informatie de la nivelul organelor de simt, care reprezinta cam 1011 bit/s, este redus inca la periferie, astfel ca in creier patrund 107 ajungand la nivelul constientei un flux informational de 16 bit/s.
d. in procesul atentiei mai sunt implicate: cunoasterea, invatarea, memoria, emotiile, etc.
In mecanismele de activare a atentiei formatiunea reticulata participa pe calea circuitului cortico-reticulo-cortical pentru atentia voluntara, pe calea senzorio-reticulata pentru atentia reflexa, pe calea limbico-reticulata pentru aspectele motivationale de foame, sete, sexuale.
Un rol important in mentinerea atentiei voluntare revine lobului frontal (in urma lobectomiei frontale se consemneaza o lipsa de concentratie a atentiei.)
Mentinerea concentrata a atentiei depinde in buna parte de o serie de factori individuali (motivatie, oboseala, dispozitie psihica) cat si de factori perturbatori (zgomot, ambianta, suprasolicitanta) In acest caz efortul de concentrare al atentiei devine insuficient, trecandu-se intr-o stare de neatentie.
Atentia si neatentia (inatentia) constituie de fapt doua laturi comporatmentale ale procesului de atentie, prin faptul ca atentia acordata unui stimul implica neaparat ignoranta celorlalti. Deci se poate vorbi despre o neatentie simultana generalizata care insoteste atentia concentrata, selectiva.
Se pot distinge doua forme de neatentie, prin inhibitie si prin habituare, isi pierde senificatia pentru organism.
In ceea ce priveste atentia distibutiva sau distributia atentiei, simultaneitatea atentiva este doar aparenta, in realitate mecanismele sunt urmatoarele :
- una dintre activitati solicita o atentie concentrata, in timp ce celelalte au un caracter automat, stereotip
- mobilitatea procesului atentiv, comutare rapida de la o activitate la alta ;
- diferitele activitati sunt inalntuite in cadrul unui program stereotip, invatat.
Multumesc frumos ca ai uploadat cursurile astea, m-ai ajutat sa termin primul referat la neuro... ciao!
Trimiteți un comentariu