Constiinta reprezinta o stare functionala active a sistemului nervos uman manifestata prin capacitatea de a raspunde la stimuli senzoriali, pe fondul unei experiente subiective si prin posibilitatea mentala si fizica de a actiona adecvat situatiei. Pana in present nu s-a ajuns la o terminologie unanim recunoscuta, termenii de cunostinta, constienta, constiinta, vigilenta fiind folositi ca sinonimi de multi autori, desi unii sunt lipsisti de continut sau inadecvati. Constiinta se refera la: - procesul de a fi in stare de a cunoaste - procesul ce concretizeaza o persoana care-si da seama (este constienta); - capacitatea de a reactiona la stimuli mediului ambient - ceva observabil prin introspectie - structurile topografice unde au loc procesele rationale La om se recomanda utilizarea termenului de constienta, pentru a desemna starea de veghe cu substratul sau anatomo-fiziologic in trunchiul cerebral si nuclei bazali, timp in care pe primul plan stau necesitatile de ordin biologic (ca si la animal). Cand este vorba insa de participarea corexului cerebral, cand apar si anumite “continuturi specific umaneconditionate istoric”, Arseni si co. recomanda termenul de constiinta in timp ce Voiculescu si Stoica, pe cel de constienta termen ce-l vom utiliza si noi. Starea de constienta reprezinta un domeniu de interfata al filozofiei, psihologiei si neuropsihologiei. Esenta ei consta in stabilirea de legaturi intre procesele psihice, evidentiindu-se astfel functia de sinteza a constientei. Ca forma superioara de reflectare a lumii obiective, specifice omului, constienta cuprinde: constenta “eu”-lui (propriul corp, prezentului si trecutului personal, constienta unor stari afective si emotionale, constienta unei proprii constiente) si constienta mediului ambient (natural, social etc.) Dar starea de constienta nu este apanajul numai al creierului unei personae, ci, datorita faptului ca intre oameni au loc fenomene de interrelatii, constienta este intim si in mod necesar inferata si apoi proiectata si deci integrate in mediul social. Constienta “eu”-lui integrat in mediul social este cea mai inalta treapta pe care o atinge constienta la om si constituie un aspect al constentei sociale. Problema constientei a preocupat si preocupa neurofiziologia si neurologia, care cauta sa elucideze atat mecanismele fiziologice cat si tulburarile in curul deiferitelor afectiuni ale creierului, studiul intinzandu-se de-a lungul unei game largi, incepand cu abolirea ei totala in somn sau come si culminand cu gradul inalt de constienta in momentul cand omul reflecteaza asupra ei, “cand este constient de constiinta lui” Se poate considera ca structura constientei se manifesta prin trei niveluri: a. constienta elementara, care asigura nivelul de veghe, de vigilenta de prezenta temporo-spatiala b. constienta operational-logica, in care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire au coerenta si reflecta realitatea in mod real; c. constienta axiological, de optiune pentru anumite valori in functie d ecroeteriile sociale curente.
Unii autori, discutand incercarile de “fiziologizare” a constientei, u sustinut ca starea de constienta nu este un fenomen fiziologic, ci unul pur psihologic, dar acest grad inalt de organizare structurala si functionala a creierului, trebuie sa preocupe neaparat sip e neuro-fiziologi. Desi nu exista un accord in definirea constiintei, ii sunt recunoscute cateva attribute: - Constienta reprezinta un aspect al functionarii creierului, este deci un fenomen nervos, neputandu-se vorbi de constienta sau unele attribute ale acesteia in afara existentei sistemului nervos. - Toate speciile ce prezinta system nervos poseda constienta (biconstienta). Constienta prezenta cu certitudine la unele animale si evidentiata prin anumite manifestari comportamentale, devine progresiv mai complex ape masura dezvoltarii filogenetice si atinge gradul maxim la om care face dovada capacitatii de alegere a unei actiuni sau de modificare a ei, odata declansata in functie de evenimente, optiunea pentru un scop in defavoarea altuia, prepararea unei strategii cu posibilitati multiple etc.
Exista unele aspecte comportamentale commune omului si animalului care sugereaza prezenta unei constiente: capacitatea de atentie si de schimbare selective a acestuia, manipularea unor idei abstracte prin cuvinte sau simboluri, capacitatea de adaptare, autoconstienta si recunoasterea altor constiente, valorile estetice si etice. Nivelul maxim al constientei este atins de om odata cu aparitia limbajului, fenomen essential care a contribuit la dezvoltarea ei. * Constienta este o notiune cu variatii cantitative individuale, mergand de la un maxim si trecand printr-o gama de stari intermediare pana la disparitia ei. Constienta poseda proprietatea unei mari labilitati si miscari de-a lungul unei scale, recunoscandu-se in mod fiziologic chiar si anumite variatii ciclice (somn-veghe)
* Constiinta presupune perceptie (un process constinuu actual, al reflectarii in SNC a evenimentelor din lumea externa, reducerea sau lipsa varietatii aferentelor ducand la reducerea constientei) memorie (un constinuu stocaj si destocaj de informatii asupra evenimentelor interne sau externe), integrare gnostica (ce face parte din premisele fiziologice ale starii de constienta), atentie, activitate volitionala, afectivitate etc. Fenomenul de constienta presupune, in primul rand, ca sistemul nervos sa se afle intr-o anumita stare functionala si anume in stare de veghe. Desigur ca nu se asimileaza starea de veghe cu constiinta, dar starea de veghe reprezinta o conditie fiziologica elementara pentru ca starea de constienta sa se poata manifesta. Constienta ca un process de integrare a omului in mediul inconjurator pe baza informatiilor primite continuu din aceasta, nu se poate realiza in absenta unei stari vigile. Starea de veghe mentine la nivelul coretxului cerebral un grad difuz de excitabilitate necesar desfasurarii functiilor cerebrale specifice si proceselor psihice complexe, ce culmineaza cu recunoasterea propriei sale existente, neputand avea loc nici o activitate constienta in afara starii de veghe. Prin constienta se intelege deci functia de sinteza integrativa a propriului sistem nervos care, pe fundalul starii de veghe, integreaza mesajele cele mai variate sosite prin aferentele senzitivo-senzoriale din mediul extern sau intern al organismului, realizand reflectarea subiectiva a unui continut obiectiv si avand ca urmare o serie de reactii motorii, comportamentale etc., implicand deci prezenta unui proces orientat, finalist, de prelucrare si interpretare a informatiei receptionate.
* Constienta este rezultatul unei laturi informational-cognitive sau cognitive-evolutive si al unei laturi reglatoare, derivate din prima si construita prin includerea modelului informational al lumii externe si al propriului “eu” in procesul adaptarii constinue si active a omului in mediul social si natural. Cercetarile neuro-fiziologice dar si cele fiziologice si psihologice au fost stimulate de descoperirea mecanismelor activatoare corticale care stau la baza generarii starii de veghe, necesara producerii constientei. Ramanand cert stabilit ca starea de veghe reprezinta doar fundalul pe care se proiecteaza imaginile lumii externe si interne, nu se exclude ca starea de constienta mai presupune si activitate optima de orientare, a mecanismelor neurfiziologice ale memoriei, atentiei, aparitia limbajului. Revenind la terminologia de constienta sau constiinta, trebuie precizat si punctual al unui psiholog contemporan, prof. dr. Zlate. Zlate si co. definesc starile de constiinta ca fiind configuratia elementelor componente ale constiintei (psihologice sau neurologice) asa cu se prezinta ea la un moment dat si pentru o perioada determinate de timp. Aceasta definitie cuprinde urmatoarele caracteristici ale starilor de constiinta: - structuralitatea (ele nu sunt elemente additive, ci elemente interconditionate care ceeaza adevarate constelatii si configuratii specifice si diferite de la un moment la altul, de la o persoana la alta) - compexitatea (cuprind elemente de nature diferite – psihologice si neurologice – numai contibutia lor distincta conducand la efecte unitare) - actualitatea (sunt legate de present, de anumite momente functionale actuale) - durata (au o anumita intindere in timp) - dinamica (evolueaza in timp, cunosc grade de functionare, se inlocuiesc unele pe altele sau apar unele pe fondul altora.
Un comentariu:
ACTIVITATEA NERVOASA SUPERIOARA
NEUROPSIHOLOGIA CONSTIINTEI
Constiinta reprezinta o stare functionala active a sistemului nervos uman manifestata prin capacitatea de a raspunde la stimuli senzoriali, pe fondul unei experiente subiective si prin posibilitatea mentala si fizica de a actiona adecvat situatiei.
Pana in present nu s-a ajuns la o terminologie unanim recunoscuta, termenii de cunostinta, constienta, constiinta, vigilenta fiind folositi ca sinonimi de multi autori, desi unii sunt lipsisti de continut sau inadecvati.
Constiinta se refera la:
- procesul de a fi in stare de a cunoaste
- procesul ce concretizeaza o persoana care-si da seama (este constienta);
- capacitatea de a reactiona la stimuli mediului ambient
- ceva observabil prin introspectie
- structurile topografice unde au loc procesele rationale
La om se recomanda utilizarea termenului de constienta, pentru a desemna starea de veghe cu substratul sau anatomo-fiziologic in trunchiul cerebral si nuclei bazali, timp in care pe primul plan stau necesitatile de ordin biologic (ca si la animal).
Cand este vorba insa de participarea corexului cerebral, cand apar si anumite “continuturi specific umaneconditionate istoric”, Arseni si co. recomanda termenul de constiinta in timp ce Voiculescu si Stoica, pe cel de constienta termen ce-l vom utiliza si noi.
Starea de constienta reprezinta un domeniu de interfata al filozofiei, psihologiei si neuropsihologiei. Esenta ei consta in stabilirea de legaturi intre procesele psihice, evidentiindu-se astfel functia de sinteza a constientei.
Ca forma superioara de reflectare a lumii obiective, specifice omului, constienta cuprinde: constenta “eu”-lui (propriul corp, prezentului si trecutului personal, constienta unor stari afective si emotionale, constienta unei proprii constiente) si constienta mediului ambient (natural, social etc.)
Dar starea de constienta nu este apanajul numai al creierului unei personae, ci, datorita faptului ca intre oameni au loc fenomene de interrelatii, constienta este intim si in mod necesar inferata si apoi proiectata si deci integrate in mediul social. Constienta “eu”-lui integrat in mediul social este cea mai inalta treapta pe care o atinge constienta la om si constituie un aspect al constentei sociale.
Problema constientei a preocupat si preocupa neurofiziologia si neurologia, care cauta sa elucideze atat mecanismele fiziologice cat si tulburarile in curul deiferitelor afectiuni ale creierului, studiul intinzandu-se de-a lungul unei game largi, incepand cu abolirea ei totala in somn sau come si culminand cu gradul inalt de constienta in momentul cand omul reflecteaza asupra ei, “cand este constient de constiinta lui”
Se poate considera ca structura constientei se manifesta prin trei niveluri:
a. constienta elementara, care asigura nivelul de veghe, de vigilenta de prezenta temporo-spatiala
b. constienta operational-logica, in care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire au coerenta si reflecta realitatea in mod real;
c. constienta axiological, de optiune pentru anumite valori in functie d ecroeteriile sociale curente.
Unii autori, discutand incercarile de “fiziologizare” a constientei, u sustinut ca starea de constienta nu este un fenomen fiziologic, ci unul pur psihologic, dar acest grad inalt de organizare structurala si functionala a creierului, trebuie sa preocupe neaparat sip e neuro-fiziologi.
Desi nu exista un accord in definirea constiintei, ii sunt recunoscute cateva attribute:
- Constienta reprezinta un aspect al functionarii creierului, este deci un fenomen nervos, neputandu-se vorbi de constienta sau unele attribute ale acesteia in afara existentei sistemului nervos.
- Toate speciile ce prezinta system nervos poseda constienta (biconstienta). Constienta prezenta cu certitudine la unele animale si evidentiata prin anumite manifestari comportamentale, devine progresiv mai complex ape masura dezvoltarii filogenetice si atinge gradul maxim la om care face dovada capacitatii de alegere a unei actiuni sau de modificare a ei, odata declansata in functie de evenimente, optiunea pentru un scop in defavoarea altuia, prepararea unei strategii cu posibilitati multiple etc.
Exista unele aspecte comportamentale commune omului si animalului care sugereaza prezenta unei constiente: capacitatea de atentie si de schimbare selective a acestuia, manipularea unor idei abstracte prin cuvinte sau simboluri, capacitatea de adaptare, autoconstienta si recunoasterea altor constiente, valorile estetice si etice.
Nivelul maxim al constientei este atins de om odata cu aparitia limbajului, fenomen essential care a contribuit la dezvoltarea ei.
* Constienta este o notiune cu variatii cantitative individuale, mergand de la un maxim si trecand printr-o gama de stari intermediare pana la disparitia ei. Constienta poseda proprietatea unei mari labilitati si miscari de-a lungul unei scale, recunoscandu-se in mod fiziologic chiar si anumite variatii ciclice (somn-veghe)
* Constiinta presupune perceptie (un process constinuu actual, al reflectarii in SNC a evenimentelor din lumea externa, reducerea sau lipsa varietatii aferentelor ducand la reducerea constientei) memorie (un constinuu stocaj si destocaj de informatii asupra evenimentelor interne sau externe), integrare gnostica (ce face parte din premisele fiziologice ale starii de constienta), atentie, activitate volitionala, afectivitate etc.
Fenomenul de constienta presupune, in primul rand, ca sistemul nervos sa se afle intr-o anumita stare functionala si anume in stare de veghe.
Desigur ca nu se asimileaza starea de veghe cu constiinta, dar starea de veghe reprezinta o conditie fiziologica elementara pentru ca starea de constienta sa se poata manifesta. Constienta ca un process de integrare a omului in mediul inconjurator pe baza informatiilor primite continuu din aceasta, nu se poate realiza in absenta unei stari vigile.
Starea de veghe mentine la nivelul coretxului cerebral un grad difuz de excitabilitate necesar desfasurarii functiilor cerebrale specifice si proceselor psihice complexe, ce culmineaza cu recunoasterea propriei sale existente, neputand avea loc nici o activitate constienta in afara starii de veghe.
Prin constienta se intelege deci functia de sinteza integrativa a propriului sistem nervos care, pe fundalul starii de veghe, integreaza mesajele cele mai variate sosite prin aferentele senzitivo-senzoriale din mediul extern sau intern al organismului, realizand reflectarea subiectiva a unui continut obiectiv si avand ca urmare o serie de reactii motorii, comportamentale etc., implicand deci prezenta unui proces orientat, finalist, de prelucrare si interpretare a informatiei receptionate.
* Constienta este rezultatul unei laturi informational-cognitive sau cognitive-evolutive si al unei laturi reglatoare, derivate din prima si construita prin includerea modelului informational al lumii externe si al propriului “eu” in procesul adaptarii constinue si active a omului in mediul social si natural.
Cercetarile neuro-fiziologice dar si cele fiziologice si psihologice au fost stimulate de descoperirea mecanismelor activatoare corticale care stau la baza generarii starii de veghe, necesara producerii constientei.
Ramanand cert stabilit ca starea de veghe reprezinta doar fundalul pe care se proiecteaza imaginile lumii externe si interne, nu se exclude ca starea de constienta mai presupune si activitate optima de orientare, a mecanismelor neurfiziologice ale memoriei, atentiei, aparitia limbajului.
Revenind la terminologia de constienta sau constiinta, trebuie precizat si punctual al unui psiholog contemporan, prof. dr. Zlate.
Zlate si co. definesc starile de constiinta ca fiind configuratia elementelor componente ale constiintei (psihologice sau neurologice) asa cu se prezinta ea la un moment dat si pentru o perioada determinate de timp. Aceasta definitie cuprinde urmatoarele caracteristici ale starilor de constiinta:
- structuralitatea (ele nu sunt elemente additive, ci elemente interconditionate care ceeaza adevarate constelatii si configuratii specifice si diferite de la un moment la altul, de la o persoana la alta)
- compexitatea (cuprind elemente de nature diferite – psihologice si neurologice – numai contibutia lor distincta conducand la efecte unitare)
- actualitatea (sunt legate de present, de anumite momente functionale actuale)
- durata (au o anumita intindere in timp)
- dinamica (evolueaza in timp, cunosc grade de functionare, se inlocuiesc unele pe altele sau apar unele pe fondul altora.
Trimiteți un comentariu