Cunoasterea reprezinta latura activitatii nervoase superioare umane prin care se realizeaza reflectarea in constienta a realitatii si se urmareste explicarea ei. Sub aspectul ei senzorial – reflectarea nemijlocita a realitatii in constiinta, cunoasterea are la baza senzatia – cea mai elementara treapta reflectata in gandire. Senzatia reprezinta decodarea si constientizarea unei anumite informatii ajunse la centrii nervosi superiori pe diferite cai senzitivo-senzoriale. In functie de natura excitantului si particularitatile sensitivo-senzoriale ale neuronilor din zonele de proiectie corticala, senzatiile pot fi termice, tactile, vibratorii, dureroase, auditive, vizuale, olfactive, gustative, etc. Caracteristicile de baza, comune tuturor senzatiilor sunt spatialitatea, temporalitatea, calitatea si intensitatea. Spatialitatea priveste recunoasterea locului de aplicare a excitantului producator de senzatie. Temporalitatea se refera la aparitia si durata senzatiei respective. Calitatea sau modalitatea este criteriul dupa care senzatiile suunt distinse in functie de informatiile primite de la diversi senzori, incepand cu cele cinci organe de simt clasice (vaz, auz, tactil, miros si gust) si sfarsind cu zonele receptoare termoalgezice, extero-, proprio- si interoceptive. Intensitatea sau cantitatea este caracteristica de baza care determina amplitudinea sau frecventa potentialelor de receptor si descarcarile potentialelor de actiune ale nervilor senzitivosenzoriali la nivelul centrilor de integrare si elaborare a senzatiilor respective. Utilizand analitic nformatiile stocate, scoarta cerebrala umana le poate combina in cadrul unor sinteze din ce in ce mai complexe de tipul perceptie, reprezentare, imaginatie. Perceptia. Spre deosebire de senzatie, care reflecta o insusire a unui obiect sau fenomen oarecare, perceptia este procesul nervos de reflectare a ansamblului pe baza experientei anterioare rezultate din actiunea nemijlocita a acestora. Perceptia rezulta din tratamentul particular al informatiei senzoriale constientizate, facand obiectul atentiei, interpretarii si moemorizarii. Realizarea perceptiei in absenta mesajului senzorial din timpul halucinatiei demonstreaza ca aceasta are o existenta proprie, distincta de senzatie.
Reprezentarea – etapa urmatoare a cunosterii, consta in integrarea informatiilor si compararea lor pe baza experientei anterioare. Spre deosebire de senzatie si perceptie, reprezentarea are la baza procese neuro-psihice de reflectare si realizare a imaginilor senzitivo-senzoriale, evocate mental in absenta obiectelor sau fenomenelor care le-au produs. Reprezentarea, ca forma de “abstractizare” senzoriala, pe baza unui program imaginat detine un loc important de trecere de la prima treapta a cunoasterii, bazata pe senzatii si perceptie, la cea de-a doua treapta, reprezentata de gandirea abstracta. Reproducand imaginea unor obiecte sau fenomene petrecute anterior, reprezentarile intervin in procesele de invatare, memorare si gandire. Trecerea de la concretul senzorial la abstract si apoi la concretul logic reprezinta cunoasterea rationala. Aceasta are la baza clasificarea – gratie gandirii, a senzatiilor, perceptiilor, reprezentarilor, constructiilor imaginative si transpunerea acestora – gratie limbajului, intr-un sistem simbolic.
Structuri nervoase implicate in cunoastere Cunoasterea implica gandire, atentie, orientare, invatare, memorie, etc. Procese indisolubil legate de scoarta cerebrala. Actul complex al cunoasterii antreneaza practic toate zonele sistemului nervos, dar procesele subcorticale cu rol in realizarea optima a achizitionarii informatiilor constituie factori permisivi indispensabili cunoasterii. In acest sens caile specifice ale sensibilitatilor au un rol primordial. De asemenea formatiunea reticulara , prin mentinerea starii de veghe, cat si prin participarea la pregatirea si elaborarea mesajelor ce ajung in cortex, asigura fondul strategic si tactic al cunoasterii. Sistemul limbic intervine in procesul cunoasterii prin optimizarea activitatii intelectuale si prin asigurarea fondului comportamental motivational si afectiv-emotional. Nu exista un centru al cunoasterii, neocortexul in general si ariile de asociatie ale scoartei cerebrale in special, reprezinta suportul structural cognitiv. Astfel scoarta prefrontala actioneaza ca un centru prospectiv, contribuind la complexele activitati intelectuale de tip rationament. De asemenea scoarta prefrontala asigura analiza discriminativa a impulsurilor senzoriale, le coreleaza cu impulsurile stocate si in final optimizeaza raspunsul elaborat de aria ideomotoare. Lobul parietal actioneaza in cunoastere si prin aria somatopsihica de gnozie (campurile 5 si 7) ca si prin centrul ideomotor (aria 40 din emisferul dominant). Ariile de asociatie din lobul temporal intervin in elaborarea si integrarea complexa a perceptiilor vizuale, impreuna cu ariile peristriate si parastriate din lobul occipital. Un rol deosebit in cunoastere revine centrilor limbajului. Functiile ariilor corticale simetrice sunt asemanatoare, intre ele exista un transfer de informatie prin caile comisurale. Exceptie fac functiile integrative superioare care sunt asimetric dispuse, realizate prin una din amisferele cerebrale. La majoritatea indivizilor (90 – 93 %) pe baza unui determinism genetic, emisfera stanga apare dominanta, exteriorizata prin calitatea de dreptaci, adica utilizarea preferentiala a mainii si piciorului drept, cat si prin faptul ca centrii perceperii si intelegerii vorbirii auzite si scrise, ca si centrii exprimarii verbale sau scrise se gasesc in stanga. Dominatia emisferei stangi in privinta limbajului si a manualitatii la dreptaci nu inseamna ca emisfera dreapta nu poseda anumite functii proprii. Astfel emisfera minora este superioara emisferei stangi in privinta orientarii spatio-temporale si a simtului muzical. Persoanele cu leziuni ale emisferei drepte au dificultati in copierea unui desen, fac erori mai ales la contururi, pe cand cei cu leziuni ale emisferului stang fac erori mai ales la detalii interne. In ceea ce privesc persoanele stangace, mai putin de jumatate din ele sunt stangace pure, cea mai mare parte fiind ambidextre. Indivizii stangaci dezvolta tulburari de limbaj dupa leziunea fiecarei emisfere, dar refacrea este mai buna dupa leziunea emisferei drepte si afazia are o evolutie clinica mai buna. Electroenecefalografic, emisferul dominant se evidentiaza printr-un voltaj mai redus al undelor, mai pregnant occipital. Reflexele conditionate se formeaza in decursul existentei, insumand expreinta individuala si cunostintele acumulate, determinand reactii comportamentale adecvate la situatii care se repeta, ele imbunatatesc continuu functia de adaptare a organismului la conditiile variabile ale mediului extern sau intern. Pentru ca invatarea prin conditionare sa se realizeze in conditii optime, este necesar va intre stimulul neconditionat (absolut) si cel indiferent (conditionat) sa existe anumite raporturi si anume: - stimulul conditionat trebuie sa preceada cu putin pe cel absolut - intensitatea stimulului conditionat sa fie adecvata, pentru a nu provoca reactii inverse la intensitati mari, de stingere a refluxului conditionat ; - asocierea repetata a stimulului conditionat cu cel neconditionat, pentru intarirea rflexului conditionat elaborat, evitandu-se fenomenul de stingere a reflexului respectiv. Din punct de vedere anatomofiziologic, coditionarea clasica include cel putin trei categorii de neuroni: a) neuroni apartinand caii aferente senzoriale neconditionate b) neuroni aferenti stimulati de excitantul conditionat c) neuroni aferenti care initiaza si realizeaza raspunsul reflex. La baza legaurii functionale nou create stau modificarile neuro-chimice si plastice ale sinapselor interneuronale de tipul celor din memoria de lunga durata (cresterea si inmultirea prelungirilor dendritice si axonale, umflarea butonilor terminali, ingustarea fantei sinaptice). Problema elaborarii reflexelor conditionate este de fapt mult mai complexa, un rol important revenind circuitelor reverberante cortico-subcorticale, la care participa formatiunea reticulata mezencefalica, structurile limbice si nucleii talamici, alaturi de scoarta cerebrala, ca principal loc de integrare si elaborare a reactiei reflexe conditionate. Studiul modificarii EEG si al potentialelor evocate din timpul conditionarii a evidentiat fenomenul de activare difuza electroencefalografica si raspunsuri evocate in diferite cai corticale. Conditionarea electrocorticala, evidentiata de blocarea undelor alfa (reflex conditionat de alfa-blocare) este impiedicat prin lezareanucleilor talamici cu proiectie difuza, sugerand sediul talamic al conditionarii reflexe. Unii autori atribuie formatiunii reticulate rolul de a forma conexiuni temporare prin conditioare, intrucat atat stimulii neconditionati cat si cei indiferenti ajung la scoarta cerebrala si pe calea nespecifica a formatiunii reticulate. Distrugerea sau blocarea acesteia suprima reactiile reflex conditionate Spre deosebire de excitantul absolut, care este specific stimulul conditionat poate deveni orice agent capabil sa excite straturile cortico-subcorticale, prin intermediul unui receptor oarecare. Aceasta poate fi de natura senzitivo-senzoriala sau abstracta, cum este cazul timpului inregistrat datorita fenomenelor ciclice din organism. Daca se alimenteaza in mod repetat un caine si se suprima la un moment dat alimentatia, acesta va prezenta reactie reflexa la timpul corespunzator, datorita formarii de legaturi conditionate la timp. In general reflexul conditionat nu este o copie fidela a celui neconditionat, iar stimulul conditionat nu se poate substitui complet celui neconditionat in declansarea reflexului. Din punct de vedete al teoriei informatiei, se admite ca, in timp ce excitantul neconditionat duce de la inceput cantitatea mare de informatii la centrii nervosi superiori, stimulului conditionat initial nu ofera inca o informatie si numai prin asociere repetata cu cel neconditionat capata valoare informationala, ca urmare a traseului de informatii de la excitantul neconditionat. Raspunsul obtinut este rezultatul interactiunii mesajului transmis spre cortex, prin sistemele senzitivo-senzoriale specifice, cu experienta anterioara, in vederea stabilirii semnificatiei celei prezente si elaborarii mesajului eferent. In timp ce reflexul neconditionat are la baza conexiunea temporara creata de asocierea repetata a doi sau mai multi excitanti ajunsi in centrul reflex pe cai diferite. Prin repetare cuplata, stimulul indiferent devine semnificativ si determinant al raspunsului conditionat. Invatarea prin conditionare casica, astfel realizata, se desfasoara in trei etape: - prima etapa, preliminara, privest modificarea atentiei produsa de aparitia excitantului neutru indiferent. - In cea de-a doua etapa are loc transformarea acestuia in stimulul semnificativ (conditionat) la nivelul structurilor nervoase declansatoare ae reflexului neconditionat, ca urmare a asocierii si receptarii excitantului absolut cu cel indiferent. - Etapa a treia consta in procesul de invatare propriu-zisa a raspsunsului neuro-efector la actiunea excitantului conditionat, fara participarea stimulului absolut. Spre deosebire de conditionarea de tip clasic, generatoare de raspunsuri reflexe involuntare, conditionarea instruemntala se realizeaza voluntar sau accidental. Conditionarea operanta sau instrumentala Conditionarea operanta se deosebeste de conditionarea responsiva prin aceea ca se elaboreaza in absenta unui stimul declansator initial si prin faptul ca actiunea invatata este de obicei un comportament voluntar. Actiunea reusita este urmata de o recompensa. Conditionarea inseamna in acest caz asocierea dintre actiunea reusita si recompensa. Desi in conditionarea operanta subiectul intervine activ in obtinerea recompensei sau pentru evitarea pedepsei (fata de conditionarea responsiva in care subiectul nu intervine activ, ci participa involuntar). In cazul in care actiunea nu mai este urmata de recompensa, reflexul conditionat operant se stinge. Daca recompensa precede actiunea motorie, nu se mai elaboreaza conditionarea operanta; la fel daca creste prea mult intervalul de timp intre actiune si recompensa. Conditionarea operanta are o deosebita importanta in invatarea motorie si in formarea deprinderilor. Conditionarea este modalitatea de invatare c se preteaza cel mai usor la studiul fiziologic, dar procesul invatarii are inca multe necunoscute. Cert este ca invatarea umana este diferita de aceea a animalelor. Omul se distinge de animal prin inteligenta, ca facultate cognitiva innascuta; dar si oamenii se deosebesc intre ei dupa gradul inteligentei, dependent, in linii mari, de capacitatea si eficienta invatarii.
Un comentariu:
NEUROPSIHOLOGIA CUNOASTERII
Cunoasterea reprezinta latura activitatii nervoase superioare umane prin care se realizeaza reflectarea in constienta a realitatii si se urmareste explicarea ei.
Sub aspectul ei senzorial – reflectarea nemijlocita a realitatii in constiinta, cunoasterea are la baza senzatia – cea mai elementara treapta reflectata in gandire.
Senzatia reprezinta decodarea si constientizarea unei anumite informatii ajunse la centrii nervosi superiori pe diferite cai senzitivo-senzoriale. In functie de natura excitantului si particularitatile sensitivo-senzoriale ale neuronilor din zonele de proiectie corticala, senzatiile pot fi termice, tactile, vibratorii, dureroase, auditive, vizuale, olfactive, gustative, etc. Caracteristicile de baza, comune tuturor senzatiilor sunt spatialitatea, temporalitatea, calitatea si intensitatea.
Spatialitatea priveste recunoasterea locului de aplicare a excitantului producator de senzatie.
Temporalitatea se refera la aparitia si durata senzatiei respective.
Calitatea sau modalitatea este criteriul dupa care senzatiile suunt distinse in functie de informatiile primite de la diversi senzori, incepand cu cele cinci organe de simt clasice (vaz, auz, tactil, miros si gust) si sfarsind cu zonele receptoare termoalgezice, extero-, proprio- si interoceptive.
Intensitatea sau cantitatea este caracteristica de baza care determina amplitudinea sau frecventa potentialelor de receptor si descarcarile potentialelor de actiune ale nervilor senzitivosenzoriali la nivelul centrilor de integrare si elaborare a senzatiilor respective.
Utilizand analitic nformatiile stocate, scoarta cerebrala umana le poate combina in cadrul unor sinteze din ce in ce mai complexe de tipul perceptie, reprezentare, imaginatie.
Perceptia. Spre deosebire de senzatie, care reflecta o insusire a unui obiect sau fenomen oarecare, perceptia este procesul nervos de reflectare a ansamblului pe baza experientei anterioare rezultate din actiunea nemijlocita a acestora.
Perceptia rezulta din tratamentul particular al informatiei senzoriale constientizate, facand obiectul atentiei, interpretarii si moemorizarii. Realizarea perceptiei in absenta mesajului senzorial din timpul halucinatiei demonstreaza ca aceasta are o existenta proprie, distincta de senzatie.
Reprezentarea – etapa urmatoare a cunosterii, consta in integrarea informatiilor si compararea lor pe baza experientei anterioare. Spre deosebire de senzatie si perceptie, reprezentarea are la baza procese neuro-psihice de reflectare si realizare a imaginilor senzitivo-senzoriale, evocate mental in absenta obiectelor sau fenomenelor care le-au produs. Reprezentarea, ca forma de “abstractizare” senzoriala, pe baza unui program imaginat detine un loc important de trecere de la prima treapta a cunoasterii, bazata pe senzatii si perceptie, la cea de-a doua treapta, reprezentata de gandirea abstracta.
Reproducand imaginea unor obiecte sau fenomene petrecute anterior, reprezentarile intervin in procesele de invatare, memorare si gandire.
Trecerea de la concretul senzorial la abstract si apoi la concretul logic reprezinta cunoasterea rationala. Aceasta are la baza clasificarea – gratie gandirii, a senzatiilor, perceptiilor, reprezentarilor, constructiilor imaginative si transpunerea acestora – gratie limbajului, intr-un sistem simbolic.
Structuri nervoase implicate in cunoastere
Cunoasterea implica gandire, atentie, orientare, invatare, memorie, etc. Procese indisolubil legate de scoarta cerebrala.
Actul complex al cunoasterii antreneaza practic toate zonele sistemului nervos, dar procesele subcorticale cu rol in realizarea optima a achizitionarii informatiilor constituie factori permisivi indispensabili cunoasterii. In acest sens caile specifice ale sensibilitatilor au un rol primordial. De asemenea formatiunea reticulara , prin mentinerea starii de veghe, cat si prin participarea la pregatirea si elaborarea mesajelor ce ajung in cortex, asigura fondul strategic si tactic al cunoasterii.
Sistemul limbic intervine in procesul cunoasterii prin optimizarea activitatii intelectuale si prin asigurarea fondului comportamental motivational si afectiv-emotional.
Nu exista un centru al cunoasterii, neocortexul in general si ariile de asociatie ale scoartei cerebrale in special, reprezinta suportul structural cognitiv.
Astfel scoarta prefrontala actioneaza ca un centru prospectiv, contribuind la complexele activitati intelectuale de tip rationament. De asemenea scoarta prefrontala asigura analiza discriminativa a impulsurilor senzoriale, le coreleaza cu impulsurile stocate si in final optimizeaza raspunsul elaborat de aria ideomotoare.
Lobul parietal actioneaza in cunoastere si prin aria somatopsihica de gnozie (campurile 5 si 7) ca si prin centrul ideomotor (aria 40 din emisferul dominant).
Ariile de asociatie din lobul temporal intervin in elaborarea si integrarea complexa a perceptiilor vizuale, impreuna cu ariile peristriate si parastriate din lobul occipital. Un rol deosebit in cunoastere revine centrilor limbajului.
Functiile ariilor corticale simetrice sunt asemanatoare, intre ele exista un transfer de informatie prin caile comisurale. Exceptie fac functiile integrative superioare care sunt asimetric dispuse, realizate prin una din amisferele cerebrale.
La majoritatea indivizilor (90 – 93 %) pe baza unui determinism genetic, emisfera stanga apare dominanta, exteriorizata prin calitatea de dreptaci, adica utilizarea preferentiala a mainii si piciorului drept, cat si prin faptul ca centrii perceperii si intelegerii vorbirii auzite si scrise, ca si centrii exprimarii verbale sau scrise se gasesc in stanga.
Dominatia emisferei stangi in privinta limbajului si a manualitatii la dreptaci nu inseamna ca emisfera dreapta nu poseda anumite functii proprii. Astfel emisfera minora este superioara emisferei stangi in privinta orientarii spatio-temporale si a simtului muzical. Persoanele cu leziuni ale emisferei drepte au dificultati in copierea unui desen, fac erori mai ales la contururi, pe cand cei cu leziuni ale emisferului stang fac erori mai ales la detalii interne.
In ceea ce privesc persoanele stangace, mai putin de jumatate din ele sunt stangace pure, cea mai mare parte fiind ambidextre. Indivizii stangaci dezvolta tulburari de limbaj dupa leziunea fiecarei emisfere, dar refacrea este mai buna dupa leziunea emisferei drepte si afazia are o evolutie clinica mai buna.
Electroenecefalografic, emisferul dominant se evidentiaza printr-un voltaj mai redus al undelor, mai pregnant occipital.
Reflexele conditionate se formeaza in decursul existentei, insumand expreinta individuala si cunostintele acumulate, determinand reactii comportamentale adecvate la situatii care se repeta, ele imbunatatesc continuu functia de adaptare a organismului la conditiile variabile ale mediului extern sau intern.
Pentru ca invatarea prin conditionare sa se realizeze in conditii optime, este necesar va intre stimulul neconditionat (absolut) si cel indiferent (conditionat) sa existe anumite raporturi si anume:
- stimulul conditionat trebuie sa preceada cu putin pe cel absolut
- intensitatea stimulului conditionat sa fie adecvata, pentru a nu provoca reactii inverse la intensitati mari, de stingere a refluxului conditionat ;
- asocierea repetata a stimulului conditionat cu cel neconditionat, pentru intarirea rflexului conditionat elaborat, evitandu-se fenomenul de stingere a reflexului respectiv.
Din punct de vedere anatomofiziologic, coditionarea clasica include cel putin trei categorii de neuroni:
a) neuroni apartinand caii aferente senzoriale neconditionate
b) neuroni aferenti stimulati de excitantul conditionat
c) neuroni aferenti care initiaza si realizeaza raspunsul reflex.
La baza legaurii functionale nou create stau modificarile neuro-chimice si plastice ale sinapselor interneuronale de tipul celor din memoria de lunga durata (cresterea si inmultirea prelungirilor dendritice si axonale, umflarea butonilor terminali, ingustarea fantei sinaptice). Problema elaborarii reflexelor conditionate este de fapt mult mai complexa, un rol important revenind circuitelor reverberante cortico-subcorticale, la care participa formatiunea reticulata mezencefalica, structurile limbice si nucleii talamici, alaturi de scoarta cerebrala, ca principal loc de integrare si elaborare a reactiei reflexe conditionate.
Studiul modificarii EEG si al potentialelor evocate din timpul conditionarii a evidentiat fenomenul de activare difuza electroencefalografica si raspunsuri evocate in diferite cai corticale. Conditionarea electrocorticala, evidentiata de blocarea undelor alfa (reflex conditionat de alfa-blocare) este impiedicat prin lezareanucleilor talamici cu proiectie difuza, sugerand sediul talamic al conditionarii reflexe. Unii autori atribuie formatiunii reticulate rolul de a forma conexiuni temporare prin conditioare, intrucat atat stimulii neconditionati cat si cei indiferenti ajung la scoarta cerebrala si pe calea nespecifica a formatiunii reticulate. Distrugerea sau blocarea acesteia suprima reactiile reflex conditionate
Spre deosebire de excitantul absolut, care este specific stimulul conditionat poate deveni orice agent capabil sa excite straturile cortico-subcorticale, prin intermediul unui receptor oarecare. Aceasta poate fi de natura senzitivo-senzoriala sau abstracta, cum este cazul timpului inregistrat datorita fenomenelor ciclice din organism. Daca se alimenteaza in mod repetat un caine si se suprima la un moment dat alimentatia, acesta va prezenta reactie reflexa la timpul corespunzator, datorita formarii de legaturi conditionate la timp. In general reflexul conditionat nu este o copie fidela a celui neconditionat, iar stimulul conditionat nu se poate substitui complet celui neconditionat in declansarea reflexului.
Din punct de vedete al teoriei informatiei, se admite ca, in timp ce excitantul neconditionat duce de la inceput cantitatea mare de informatii la centrii nervosi superiori, stimulului conditionat initial nu ofera inca o informatie si numai prin asociere repetata cu cel neconditionat capata valoare informationala, ca urmare a traseului de informatii de la excitantul neconditionat.
Raspunsul obtinut este rezultatul interactiunii mesajului transmis spre cortex, prin sistemele senzitivo-senzoriale specifice, cu experienta anterioara, in vederea stabilirii semnificatiei celei prezente si elaborarii mesajului eferent. In timp ce reflexul neconditionat are la baza conexiunea temporara creata de asocierea repetata a doi sau mai multi excitanti ajunsi in centrul reflex pe cai diferite. Prin repetare cuplata, stimulul indiferent devine semnificativ si determinant al raspunsului conditionat.
Invatarea prin conditionare casica, astfel realizata, se desfasoara in trei etape:
- prima etapa, preliminara, privest modificarea atentiei produsa de aparitia excitantului neutru indiferent.
- In cea de-a doua etapa are loc transformarea acestuia in stimulul semnificativ (conditionat) la nivelul structurilor nervoase declansatoare ae reflexului neconditionat, ca urmare a asocierii si receptarii excitantului absolut cu cel indiferent.
- Etapa a treia consta in procesul de invatare propriu-zisa a raspsunsului neuro-efector la actiunea excitantului conditionat, fara participarea stimulului absolut.
Spre deosebire de conditionarea de tip clasic, generatoare de raspunsuri reflexe involuntare, conditionarea instruemntala se realizeaza voluntar sau accidental.
Conditionarea operanta sau instrumentala
Conditionarea operanta se deosebeste de conditionarea responsiva prin aceea ca se elaboreaza in absenta unui stimul declansator initial si prin faptul ca actiunea invatata este de obicei un comportament voluntar. Actiunea reusita este urmata de o recompensa. Conditionarea inseamna in acest caz asocierea dintre actiunea reusita si recompensa. Desi in conditionarea operanta subiectul intervine activ in obtinerea recompensei sau pentru evitarea pedepsei (fata de conditionarea responsiva in care subiectul nu intervine activ, ci participa involuntar). In cazul in care actiunea nu mai este urmata de recompensa, reflexul conditionat operant se stinge. Daca recompensa precede actiunea motorie, nu se mai elaboreaza conditionarea operanta; la fel daca creste prea mult intervalul de timp intre actiune si recompensa. Conditionarea operanta are o deosebita importanta in invatarea motorie si in formarea deprinderilor.
Conditionarea este modalitatea de invatare c se preteaza cel mai usor la studiul fiziologic, dar procesul invatarii are inca multe necunoscute. Cert este ca invatarea umana este diferita de aceea a animalelor. Omul se distinge de animal prin inteligenta, ca facultate cognitiva innascuta; dar si oamenii se deosebesc intre ei dupa gradul inteligentei, dependent, in linii mari, de capacitatea si eficienta invatarii.
Trimiteți un comentariu