5. BEHAVIORISMUL, NEOBIHAVIORISMUL SI ANALIZA TRANZACTIONALA
Fundamentul filosofic al behaviorismului a fost pragmatismul american, prin reprezentantii sai cei mai de seama C.S. Perice, W.James, si J.Dewey. In pragmatism doar ideile ce dau randament si sunt utile sau eficiente pot fi considerate adevarate. Tot ceea ce este avantajos devine, iar nu ceea ce concorda cu realitatea.
John B. Watson (1878 – 1958)
Fondatorul behaviorismului a fost J.B. Watson, nascut intr-o familie saraca, tanar rebel, devine profesor de psihologie la Baltimore si recunoaste importanta abordarii pavloviene; saluta de asemenea eliberarea de tabu-urile sexuale promovata de psihanaliza. In 1913 publica” Psychology as yhe Behaviorist view it” in care se arata contra metodelor introspectiei, afirmand: “Psihologia, asa cum o vede behaviorismul, este o ramura total obiectiva, experimentala, a stiintelor naturii. Scopul ei teoretic este prognoza si controlul unor atitudini. Introspectia nu joaca un rol esential in suita metodelor sale si nici nu are valoare stiintifica, de oarece datele pe care le ofera nu pot fi luate in considerare fara a fi reverificate. In stradania de a castiga o schema unitara a reactiilor fiintelor, behavioristul nu recunoaste o linie de demarcatie intre om si animal. Atitudinea omului in toata finetea si complexitatea ei este numai o parte a cercetarilor behavoriste” (J.B. Watson, 1913, apud E.H. Luck, op. Cit. Pp.157-158). Etimologic, numele noii orientari psihologice vine din englezescu behavior – ce inseamna comportament. Watson crede ca psihologia poate deveni o stiinta a naturii cu referire la atitudini observabile, el fondeaza asadar o psihologie obiectiva. Empirismul marcat al noii metodologii ii aduce o larga recunoastere in America si in lume, devenind una dintre cele mai importante curente ale psihologiei. Bazele behaviorismului sunt puse de manualul “Psychology from the Standpoint of Behaviorist” (1919) Dupa 1920 colaboreaza la reviste ilustrate (Harpes Magazine); scrie impotriva corpolentei (pe care o avea el insusi) si se opune folosiriilaptelui matern la sugari pentru a diminua dragostea excesiva din partea acesteia; copiii trebuiau crescuti cand de un cuplu cand de altul! A prezentat chiar programe de euthanasiere pentru copiii nascuti cu organe bolnave/disfunctionale! Behaviorismul subliniaza importanta mediului in formarea atitudinilor umane; Watson credea ca poate modela, dintr-un lot oarecare de copii, artisti, savanti, hoti sau orice altceva. Din aceasta perspectiva, behaviorismul se afla la extrema opusa a teoriei mostenirilor genetice; totul consta in educatie si influenta mediuui! Ceea ce reprezinta o filosofie perfect adaptata societatii pragmatice americane. Schema behaviorista clasica e relatia univoc-imperativa stimul-raspuns (S-R); mai tarziu acesteia i s-au adus revizuiri S-O-R unde O sta pentru organism (R.S. Woodworth, 1896-1962). Organismul ramane insa un “black box” (cutie neagra) cu continut incogniscibil. Pentru Watson doar comportamentul era observabil, ceea ce se putea cunoaste era natura stimulului si raspunsul la acesta. Toate caracteristicile personalitatii, experientele de viata si emotiile nu erau decat urmarea reactiilor invatate, deci comportamente. Avem doar “input” si “output” ca singurele observabile si si nu intersecteaza cu ce se petrece in interior (ceea ce nu vedem, nu exista! Sau ce nu putem cerceta trebuie sa ingnoram!): “Comportamentul este ansamblul de reactii obiectiv observabile pe care un organism echipat cu un sistem nervos le executa ca raspuns la timularile mediului, obiectiv observabile” (J.B. Watson, 1913, apud I. Manzat, 1994, op. Cit., p. 54) Watson dezvolta (1930) “teoria motrica a gandirii”, aceasta fiind inteleasa ca activitate complexa ce pune in miscare intreg corpul.
B.F.Skinner (1904-1990)
A studiat mai intai pe animale(sobolani porumbei) si apoi pe oameni, coondotionarea operanta/instrumentala ca metoda de inatare. Astfel apare “cutia lui Skinner” unde sobolanul primeste hrana daca apasa o pedala sau maneta – stimulului intaritor i se asociaza o operatie. In “Analiza experimntala a comportamentu lui” Skinner dezvolta un behaviorism radical aplicabil in psihologia clinica si pedagogie. Baza acestor demersuri e data de motivarea succesului prin recompense (bomboane, tigari bani, etc) care duc la schimbari de atitudine si comportament la persoane cu tulburari psihice. Aparastfel invatarea programata ce ia o deosebita amploare prin introducerea calculatoarelor.
Neobehaviorismul
Prin cercetarile ulterioare behaviorismului clasic s-au introdus si componente cognitive pentru procesele de invatare, de catre F.C. Tollman (1886-1959) de la universitatea din Berkeley. Apare astfel o teorie “semn-gestalt” ce considera stimulii ca semne. Teoria lui Tolleman a fost apreciata abia o data cu aparitia psihologiei cognitive in anii ’60. Pentru a explica invatarea itinerariului din labirint la sobolani, Tolleman introduce conceptul “map-making” – harta mentala ce apare ca adaptare la mediu. Prin introducerea proceselor de cunoastere in invatare s-a facut trecerea spre psihologia cognitiva c preia o serie de elemente din behaviorism dar si din Gestaltism. Behaviorismul a adus o mare contributie la recunoasterea psihologiei ca stiinta obiectiva si a dezvoltat noi metode experimentale. Dar o mare lacuna a influentei orientari a fost neglijarea constientei (preocuparea ca aceasta este considerata ca “misticism”). Corpul era totul (pentru ca e observabil), iar spiritul nu exista (pentru ca nu se vede!)
Analiza tranzactionala
E. Berne, psihanalist american de origine canadiana este parintele analizei tranzactionale AT; nefiind primit in institutul psihanalitic profesionist, Berne dezvolta propria sa viziune neopsihanalitica la mijlocul anilor ’50. El introduce termenul stroke pentru a denota schimbul de stimuli, care creeaza protretele umae, trasaturile de personalitate sau caracteriale. Demersul initial al AT este ca si in cazul behaviorismului, tot observatia, doar ca ea se efectueaza in cadrul activitatilor sociale ale grupurilor de terapie. Berne propune o teorie a identitatii/personalitatii tripartita ce include trei subidentitati stratificate, interconectate si complementare. Cele trei subidentitati sunt starile de ego, modelul “PAC” : Parintele, Adultul si Copilul care sunt denumiri si nu lucruri! Despre starile de ego, Berne specifica: “toate cele trei aspecte ale personalitatii au o valoare ridicata de trairile de ego Berne specifica: “toatecele trei aspecte ale personalitatii au o valoare stabil, apare necesitatea analizei reorganizarii.” (E. Berne, Jocuri pentru adulti, 2002, p.21) Starea de Parinte: dominanta autritate (tiranie), moralizatoare, educativa, normatoare, conformista; totul are loc prin intoarcerea la educatia primita si deci ancorare in trecut. Starea de Adult: obiectiv, lucid realist rational, discret, conventional dar si empatic cu expresii emotionale gradate, foloseste resursele maturului, este in aici/acum prospectiv si strategic. Adultul se regaseste in prezent. Starea de Copil: spirit ludic, creativ, exuberant deschis, rasfatat, cochet totul se efectueaza prin intoarcerea la propria copilarie, deci in trecut. O alta caracteristica majora a teoriei berniene sunt scenariile de viata ceea ce a fost intrevazut sau chiar planificat in copilarie si se intampla realmente in viata. Scenariile de viata pot fi: castigatoare (ale invingatorilor ce isi realizeaza obiectivele propuse) perdante (ale invinsilor ce nu realizeaza obiectivele propuse) si cele non castigatoare (cand se merge pe calea de mijloc, nici pierdere dar nici castig). Scenariile de viata ne trag inapoi, in copilarie, asemenea unor benzi elastice! Scopul terapiei: intreruperea/sectionarea benzilor de cauciuc! Autonomia insemna independenta fata de scenariu, de unde flexibilitatea starilor eului, adaptarea lor la sine, ceilalti si context. Scenariile pot fi redefinite,reconsiderat, actualizate. De ce? Pentru ca pot fi desuete, contingente, disfunctionale, neadaptate si sa prezinte piedici ale dezvoltarii depline sau ale schimbarii personale. Starile de Copil si de Parinte bruiaza, viata plenara a Adultului. Se observa ca intre cele trei stari ale Eu-lui propuse de Berne si modelul freudian al Supra-eului Eu-lui si sinelui este o relatie de corespondenta. Cele doua teorii sunt asadar modele diferite de a descrie realitatea psihica. Tranzactiile, ca unitate minimala a relatiei sociale, sunt de doua feluri: complemetare – unde stimulul si raspunsul sunt paralele – incrucisate ¬¬– cand unei intrebari din Adult i se raspunde din starea de Copil sau Parinte – si ulterioare – cand avem un nivel psihologic, ascuns (Parinte – Copil sau Copil – Parinte) si un nivel social, conventional, manifest si acceptabil de la Adult la Adult. Cele trei reguli ale comunicarii: 1. Cat timp tranzactiile sunt complementare (paralele) comunicarea poate dura la nesfarsit; 2. La o incrucisare a comunicarii rezulta o intrerupere care necesita modificarea starilor Eu-lui (la unul sau ambii participanti) pentru a putea continua conversatia 3. Rezultatul comportamntului al unei tranzactii ulterioare se determina la nivel psihologic si nu social. Putem conchide ca AT este atat o teorie a personalitatii (ce inlesneste autocunoasterea, si autoevaluarea) cat si o psihoterapie (in masura in care scenariul de viata nu e imuabil). In filosofia AT se pleaca de la ideea ca oamenii sunt OK (respectul faptului uman), fiecare avand capacitatea de a gandi si a decide – rezulta de aici o accentuare a responsabilitatii fiecarei persoane.
Un comentariu:
5. BEHAVIORISMUL, NEOBIHAVIORISMUL SI ANALIZA TRANZACTIONALA
Fundamentul filosofic al behaviorismului a fost pragmatismul american, prin reprezentantii sai cei mai de seama C.S. Perice, W.James, si J.Dewey. In pragmatism doar ideile ce dau randament si sunt utile sau eficiente pot fi considerate adevarate. Tot ceea ce este avantajos devine, iar nu ceea ce concorda cu realitatea.
John B. Watson (1878 – 1958)
Fondatorul behaviorismului a fost J.B. Watson, nascut intr-o familie saraca, tanar rebel, devine profesor de psihologie la Baltimore si recunoaste importanta abordarii pavloviene; saluta de asemenea eliberarea de tabu-urile sexuale promovata de psihanaliza. In 1913 publica” Psychology as yhe Behaviorist view it” in care se arata contra metodelor introspectiei, afirmand: “Psihologia, asa cum o vede behaviorismul, este o ramura total obiectiva, experimentala, a stiintelor naturii. Scopul ei teoretic este prognoza si controlul unor atitudini. Introspectia nu joaca un rol esential in suita metodelor sale si nici nu are valoare stiintifica, de oarece datele pe care le ofera nu pot fi luate in considerare fara a fi reverificate.
In stradania de a castiga o schema unitara a reactiilor fiintelor, behavioristul nu recunoaste o linie de demarcatie intre om si animal. Atitudinea omului in toata finetea si complexitatea ei este numai o parte a cercetarilor behavoriste” (J.B. Watson, 1913, apud E.H. Luck, op. Cit. Pp.157-158).
Etimologic, numele noii orientari psihologice vine din englezescu behavior – ce inseamna comportament.
Watson crede ca psihologia poate deveni o stiinta a naturii cu referire la atitudini observabile, el fondeaza asadar o psihologie obiectiva. Empirismul marcat al noii metodologii ii aduce o larga recunoastere in America si in lume, devenind una dintre cele mai importante curente ale psihologiei. Bazele behaviorismului sunt puse de manualul “Psychology from the Standpoint of Behaviorist” (1919)
Dupa 1920 colaboreaza la reviste ilustrate (Harpes Magazine); scrie impotriva corpolentei (pe care o avea el insusi) si se opune folosiriilaptelui matern la sugari pentru a diminua dragostea excesiva din partea acesteia; copiii trebuiau crescuti cand de un cuplu cand de altul! A prezentat chiar programe de euthanasiere pentru copiii nascuti cu organe bolnave/disfunctionale!
Behaviorismul subliniaza importanta mediului in formarea atitudinilor umane; Watson credea ca poate modela, dintr-un lot oarecare de copii, artisti, savanti, hoti sau orice altceva. Din aceasta perspectiva, behaviorismul se afla la extrema opusa a teoriei mostenirilor genetice; totul consta in educatie si influenta mediuui! Ceea ce reprezinta o filosofie perfect adaptata societatii pragmatice americane.
Schema behaviorista clasica e relatia univoc-imperativa stimul-raspuns (S-R); mai tarziu acesteia i s-au adus revizuiri S-O-R unde O sta pentru organism (R.S. Woodworth, 1896-1962). Organismul ramane insa un “black box” (cutie neagra) cu continut incogniscibil. Pentru Watson doar comportamentul era observabil, ceea ce se putea cunoaste era natura stimulului si raspunsul la acesta. Toate caracteristicile personalitatii, experientele de viata si emotiile nu erau decat urmarea reactiilor invatate, deci comportamente. Avem doar “input” si “output” ca singurele observabile si si nu intersecteaza cu ce se petrece in interior (ceea ce nu vedem, nu exista! Sau ce nu putem cerceta trebuie sa ingnoram!): “Comportamentul este ansamblul de reactii obiectiv observabile pe care un organism echipat cu un sistem nervos le executa ca raspuns la timularile mediului, obiectiv observabile” (J.B. Watson, 1913, apud I. Manzat, 1994, op. Cit., p. 54)
Watson dezvolta (1930) “teoria motrica a gandirii”, aceasta fiind inteleasa ca activitate complexa ce pune in miscare intreg corpul.
B.F.Skinner (1904-1990)
A studiat mai intai pe animale(sobolani porumbei) si apoi pe oameni, coondotionarea operanta/instrumentala ca metoda de inatare. Astfel apare “cutia lui Skinner” unde sobolanul primeste hrana daca apasa o pedala sau maneta – stimulului intaritor i se asociaza o operatie.
In “Analiza experimntala a comportamentu lui” Skinner dezvolta un behaviorism radical aplicabil in psihologia clinica si pedagogie. Baza acestor demersuri e data de motivarea succesului prin recompense (bomboane, tigari bani, etc) care duc la schimbari de atitudine si comportament la persoane cu tulburari psihice. Aparastfel invatarea programata ce ia o deosebita amploare prin introducerea calculatoarelor.
Neobehaviorismul
Prin cercetarile ulterioare behaviorismului clasic s-au introdus si componente cognitive pentru procesele de invatare, de catre F.C. Tollman (1886-1959) de la universitatea din Berkeley. Apare astfel o teorie “semn-gestalt” ce considera stimulii ca semne. Teoria lui Tolleman a fost apreciata abia o data cu aparitia psihologiei cognitive in anii ’60. Pentru a explica invatarea itinerariului din labirint la sobolani, Tolleman introduce conceptul “map-making” – harta mentala ce apare ca adaptare la mediu.
Prin introducerea proceselor de cunoastere in invatare s-a facut trecerea spre psihologia cognitiva c preia o serie de elemente din behaviorism dar si din Gestaltism.
Behaviorismul a adus o mare contributie la recunoasterea psihologiei ca stiinta obiectiva si a dezvoltat noi metode experimentale. Dar o mare lacuna a influentei orientari a fost neglijarea constientei (preocuparea ca aceasta este considerata ca “misticism”). Corpul era totul (pentru ca e observabil), iar spiritul nu exista (pentru ca nu se vede!)
Analiza tranzactionala
E. Berne, psihanalist american de origine canadiana este parintele analizei tranzactionale AT; nefiind primit in institutul psihanalitic profesionist, Berne dezvolta propria sa viziune neopsihanalitica la mijlocul anilor ’50. El introduce termenul stroke pentru a denota schimbul de stimuli, care creeaza protretele umae, trasaturile de personalitate sau caracteriale. Demersul initial al AT este ca si in cazul behaviorismului, tot observatia, doar ca ea se efectueaza in cadrul activitatilor sociale ale grupurilor de terapie.
Berne propune o teorie a identitatii/personalitatii tripartita ce include trei subidentitati stratificate, interconectate si complementare. Cele trei subidentitati sunt starile de ego, modelul “PAC” : Parintele, Adultul si Copilul care sunt denumiri si nu lucruri!
Despre starile de ego, Berne specifica: “toate cele trei aspecte ale personalitatii au o valoare ridicata de trairile de ego Berne specifica: “toatecele trei aspecte ale personalitatii au o valoare stabil, apare necesitatea analizei reorganizarii.” (E. Berne, Jocuri pentru adulti, 2002, p.21)
Starea de Parinte: dominanta autritate (tiranie), moralizatoare, educativa, normatoare, conformista; totul are loc prin intoarcerea la educatia primita si deci ancorare in trecut.
Starea de Adult: obiectiv, lucid realist rational, discret, conventional dar si empatic cu expresii emotionale gradate, foloseste resursele maturului, este in aici/acum prospectiv si strategic. Adultul se regaseste in prezent.
Starea de Copil: spirit ludic, creativ, exuberant deschis, rasfatat, cochet totul se efectueaza prin intoarcerea la propria copilarie, deci in trecut.
O alta caracteristica majora a teoriei berniene sunt scenariile de viata ceea ce a fost intrevazut sau chiar planificat in copilarie si se intampla realmente in viata. Scenariile de viata pot fi: castigatoare (ale invingatorilor ce isi realizeaza obiectivele propuse) perdante (ale invinsilor ce nu realizeaza obiectivele propuse) si cele non castigatoare (cand se merge pe calea de mijloc, nici pierdere dar nici castig). Scenariile de viata ne trag inapoi, in copilarie, asemenea unor benzi elastice! Scopul terapiei: intreruperea/sectionarea benzilor de cauciuc!
Autonomia insemna independenta fata de scenariu, de unde flexibilitatea starilor eului, adaptarea lor la sine, ceilalti si context. Scenariile pot fi redefinite,reconsiderat, actualizate. De ce? Pentru ca pot fi desuete, contingente, disfunctionale, neadaptate si sa prezinte piedici ale dezvoltarii depline sau ale schimbarii personale. Starile de Copil si de Parinte bruiaza, viata plenara a Adultului.
Se observa ca intre cele trei stari ale Eu-lui propuse de Berne si modelul freudian al Supra-eului Eu-lui si sinelui este o relatie de corespondenta. Cele doua teorii sunt asadar modele diferite de a descrie realitatea psihica.
Tranzactiile, ca unitate minimala a relatiei sociale, sunt de doua feluri: complemetare – unde stimulul si raspunsul sunt paralele – incrucisate ¬¬– cand unei intrebari din Adult i se raspunde din starea de Copil sau Parinte – si ulterioare – cand avem un nivel psihologic, ascuns (Parinte – Copil sau Copil – Parinte) si un nivel social, conventional, manifest si acceptabil de la Adult la Adult.
Cele trei reguli ale comunicarii:
1. Cat timp tranzactiile sunt complementare (paralele) comunicarea poate dura la nesfarsit;
2. La o incrucisare a comunicarii rezulta o intrerupere care necesita modificarea starilor Eu-lui (la unul sau ambii participanti) pentru a putea continua conversatia
3. Rezultatul comportamntului al unei tranzactii ulterioare se determina la nivel psihologic si nu social.
Putem conchide ca AT este atat o teorie a personalitatii (ce inlesneste autocunoasterea, si autoevaluarea) cat si o psihoterapie (in masura in care scenariul de viata nu e imuabil). In filosofia AT se pleaca de la ideea ca oamenii sunt OK (respectul faptului uman), fiecare avand capacitatea de a gandi si a decide – rezulta de aici o accentuare a responsabilitatii fiecarei persoane.
Trimiteți un comentariu