Orientare ce apare in psihologie (a doua jumatate a secolului XIX-lea) din incercarea de a o desprinde de filosofie: - utilizata la inceput pentru studiul omului in conditii de laborator - metodele experimenate au fost apoi utilizate si in psihologia animala, a copilului sau in cea sociala - aparitia ei a fost favorizata de tendinte asemanatoare din alte stiinte, - in special fiziologie de al carui domeniu este uneori greu separabila (psihofiziologie); - daca fiziologia studiaza afectarea unui organ sau sistem, psihoogia se intereseaza de reactia intregului organism la factorii de mediu; - pioneratul psihologiei experimentale s-a facut in Germania de catre urmatorii savanti si cercetatori (insusirea nu este exhaustiva!):
Christian Wolff (1679-1754)
A publicat (1732 si 1734) doua psihologii (experimentalis si rationalis) in care peconizeaza folosirea observatiei interne – introspectia – si a celei externe pentru analizarea conduitei umane. Observatia trebuie sa se bazeze pe masuratori si calcule – psihometrie – pentru descoperirea legilor facultatilor sufletesti (asemenea legilor fizicii). In ce priveste elucidarea caracteristicilor sufletului, experienta si rationamentul sunt complementare si sinergice.
Gustav Theodor Fechner (1801 – 1887)
Personaitate complex ace sa ocupat de fizica, chimie, matemtica, estetica s filosofie mistica; Fechner se intereseaza de unitatea om-natura-univers. A fost marcat de idea ca o lege superioara guverneaza lumea in mod causal – “un principiu divin”. - traverseaza in jurul lui 1839 o grava criza existentiala (datorita afectarii perceptiei vizuale in urma experimentelor optice effectuate) care il orienteaza spre reflectii metafizice si existentiale asupra problemei sufleului; - viziunea lui este panteista si animista: a. constiinta este difuza in univers, b. pamantul este fiinta vie c. sufletul e nemuritor. In urma acestei crize si a reflciilor realizate in claustrare elaboreaza idei si carti care s-ar gasi la rubrica ezoterica. Pentru a da o baza experimentala ideilor sale, Fechner a cautat o ecuatie pentru relatia dintre suflet si materie care sa dovedeasca trecerea dintre cei doi poli, echivalenta sau chiar identitatea lor. Toate aceste idei se gasesc in Elemente der Psychophisik aparuta in 1860. Ceea ce il interesa pe autorul german era relatia dientre excitantul fizic si organul de simt – lumina, sunet, greutate etc. (care tin de material) si senzatia resimtita ce tinea de suflet. Meritul lui Fechner este de a fi elborat mathematic o formula pentru relatia dintre stimul si perceptia lui (daca stimulul creste in proportie geometrica, senzatia va creste in proportie aritmetica). Cu toate acestea cercetarile lui Fechner nu trec de relatiile simple si elementare: excitatie-senzatie, senzatie-reactie, stimul-raspuns; experimentele lui raman la periferia vietii psihice. Chiar daca au suscitat multe controverse, lucrarile lui Fechner au intridus “masura” in psihologie, iar in plan experimental au initiat studiul metodelor pentru determinarea celui mai mic stimul perceptive sau cea mai mica diferenta perceptibila dintre doi stimului – masura pragurilor senzoriale.
Hermann von Helmholz (1821 – 1894)
A fost medic militar, fiziolog, fizician si inventator (oftalmoscopul). Lucrari importante: Beitrage zur Theorie der Sinneswarnehmung (1862) si Vorlesungen uber die Menschen-und Tierseele (1863) – Freud se considera fericit ca putea citi lucrarile lui Helmholz, a vrut chiar sa ii urmeze cursurile. Helmholz s-a preocupat in special de fenoenul perceptiei senzoriale (vizuale si auditive in special) Principalele directii ale cercetarior sale au fost: - acumularea datelor experimentale – atat de solide incat sunt valabile si astazi; - senzatiile furnizeaza materialul care, coroborat cu amintri, duce, prin procese psihice complexe, la perceptia obiectelor; - experineta sau amintirile se pot intercala cu aceeasi putere in perceptia noastra ca si senzatiile ; - o participare inconstienta regularizeza senzatiile anormale – ceea c educe la constanta si o stabilitate a perceptiei interin deci cu hotrare trasaturile sufletesti, chiar daca ele sunt inca necunoscute; - a conceput si realizat toate aparatele de masura de care avea nevoie; - pledeaza in favoarea unei metode experimentale in defavoarea simplei observatii
Wilhem M. Wundt (1832 – 1920)
Este consderat creatorul psihologiei, prin lucrarile sale a institutionalizat aceasta stiinta, ceea ce a permis evolutia ei ulterioara. A dezvoltat psihologia dupa modelul stiintelor naturii gasindu-I un fundament metodologic in lucrarea Grundzuge der physiologischen Psychologie (1874/75). In 1879 fondeaza un “Institu fur experimentelle Psychologie” la Universitatea din Leiptzig - primul din lume – pe care l-a dotat si finantat din resurse proprii pana la recunoasterea statutului in 1883/84. Institutul a devenit un reputat centru interntional pentru cercetare experimentala in psihologie, a avut numerosi elevi care au fondat mai apoi scoli. Preocuparile lui Wundt: - s-a ocupat in special de senzatii si perceptie – preponderant cea vizuala, dar si auditiva, gustative, tactila si a spatiului; - a avut o perspective filosofica (lucrari de etica, logica etc.) ce sta la baza cercetarilor experimentale; - a creat un sistem dualist: corp-spirit; - psihologia are ca obiect experienta imediata a individului – introspectia – intrebat asupra a ceea ce simte, gandeste, decis tari subiective; - metaoda sa era analitica, ea disociaza in “elemente” procesele constiente cautand legile ce determina conexiunile dintre ele; aceasta metoda esueaza insa in fata proceselor complexe suprioare; - in ultimii 20 de ani ai vietii scrie o Volkerpsichologie (1900 – 1920) pe care o intelegea ca intregire/completare a psihologiei experimentale; aici enunta idea ca psihicul uman nu se poate dezvolta decat intr-o cultura sociala si spirituala.
Desi rezultatele lui Wundt au fost contestate, multe din dezvoltarile ulterioare ale psihologiei au venit ca reactii la aspecte nelamurite ale sistemului wundtian.
Hermann Ebbinghaus (1850-1909)
Este primul ce studiaza de maniera sistematica memora – ca process superior – prin metoda experimentala. Conceptiile sale cu privire la acest aspect apar in Uber das Gedachtnis (1885). Este remarcabil faptul ca Ebbinghous a realizat toate experimentele pe sine; cu toate acestea rezultatele sale sunt deosebit de pertinente. Obecte de studiu: - invata liste de silabe lipsite desens si evalueaza cat a retinut; conchide ca, petru o mai buna memorare este nevoie de repetitii - studiaza lungimea materialului de memorat, numarul de repetitii necesar retinerii, masoara timpul – curba uitarii- numarul asociatiilor; - se preocupa si de teoria viziunii culorilor - revine la studiul proceselor superioare si propune (1897) un test de inteligenta pentru elevii de la Breslau ce consta din completarea unui text cu lacune disseminate.
Scoala de la Wurzburg – Oswald Kulpe (1862 – 1913), Narziss Ach (1871 – 1946), Karl Buler (1879 – 1963), Karl Marbe (1869 – 1953)
Kukpe si elevii sai incearca sa cerceteze introspectia cu ajutorul metodei experimentale – notand timpii de reactie – ei utilizeaza subiecti antrenati si repeat experimentele pentru confirmare. Domenii de interes: - cerceteaza gandirea si vointa, fiind precursorii psihololgiei cognitiei si motivatiei; - au reusit sa arate, desi metoda lor este astazi depasita, ca si procesele superioare pot fi abordate experimental - Buhler echivaleaza introspectia cu autoobservarea – ambele necesitand o iterpretare a reultatelor - Introduce o directie fenomenologicain psihologia stiintifica; - Cercetatorii scolii se considereau filosofi, ei revendicandu-se din fenomenologia husserliana
Este remacabil faptul ca intre scoala de la Leiptig, prin Wundt in special si scoala de la Wurzburg a avut loc o controversa acerba in ce priveste perspective de adoptat asupra cercetarii psihosmului: daca Wundt tinea la metoda observatiei si a experimentului wundtian I se opune introspectionismul “experimental” wurzburgian.
Pavolov (1849 – 1936)
Deschide o noua directie de cercetare a activitatii corticale in studiul comportamentului animal si uman descoperind refluxul conditionat. Pavlovismul a devenit foarte repede ideologic in tarile “comuniste”, dar el este reductionist, dogmatic si antipsihologic, toate procesele si activitatile psihice complexe umane se vad reduse la reflexe conditionate sau la sisteme de reflexe – se justifica asftel ideologia marxista a reducerii psihismului la neurologic. Elemente ale paradigmei pavloviene: - stabileste relatia intre activitatea corticala sic ea psihica - segmente inferioare ale sistemului nervos sunt la baza reflexelor neconditionate (innascute) iar conexiunile temporare intre diferiti centri sunt baza reflexelor conditionate RC (dobandite) - RC sunt o achizitie individuala a organizarii bazate pe functia de semnalizare si integrare a sistemului nervos central - Astfel RC duc la adaptarea organismului la conditiile de mediu;
- Pentru impunerea unui RC vem nevoie de: 1. conditia precedentei sau a simultaneitatii in timp a stimulului neconditionat cu cel conditionat 2. conditia coincidentei celor doi stimului (conditionat si neconditionat) pe un interval de timp 3. conditia repetarii asocierii celor doi stimuli - stimulul conditionat poate avea o valoare pozitiva (hrana) – atunci RC este pozitiv “de apropiere” sau o valoare negative (durere) si atunci RC este negative “de evitare”; - introduce notiunea de mosaic neuronal: mecansimul unei functii psihice se vede inclusa intr-un numar mare de zone corticale, unele in stare de veghe, aletele inhibate.
Psihofizologia pavloviana introduce perspectiva genetic-evolutionista, adica mecanismul unei functii nu e predeterminat, ci se constituie odata cu evolutia filo- si ontogenetica. Chiar daca invatarea elementara se bazeaza pe RC activitatea mentala superioara – invatarea conceptelor sau rezolvarea problemelor - este mult mai complexa decat o inlantuire de reflexe conditionate. Cu toate acestea, multe concepte pavloviene sau ale urmasilor sai rezista si astazi.
Desigur nu avem pretentia de a considera prezentarea de fata drept exhaustive; exista si alti savanti si cercetatori care si-au adus contributia la desprinderea psihologiei din matca ei filosofica. Consideram insa a fid at reperele principale pentru intelegerea principalelor si celor mai fructuase directii ale investigatiei din domeniul psihologiei experimentale ale secolului al XIX-lea.
Un comentariu:
2. PSIHOLOGIA EXPERIMENTALA
Orientare ce apare in psihologie (a doua jumatate a secolului XIX-lea) din incercarea de a o desprinde de filosofie:
- utilizata la inceput pentru studiul omului in conditii de laborator
- metodele experimenate au fost apoi utilizate si in psihologia animala, a copilului sau in cea sociala
- aparitia ei a fost favorizata de tendinte asemanatoare din alte stiinte, - in special fiziologie de al carui domeniu este uneori greu separabila (psihofiziologie);
- daca fiziologia studiaza afectarea unui organ sau sistem, psihoogia se intereseaza de reactia intregului organism la factorii de mediu;
- pioneratul psihologiei experimentale s-a facut in Germania de catre urmatorii savanti si cercetatori (insusirea nu este exhaustiva!):
Christian Wolff (1679-1754)
A publicat (1732 si 1734) doua psihologii (experimentalis si rationalis) in care peconizeaza folosirea observatiei interne – introspectia – si a celei externe pentru analizarea conduitei umane. Observatia trebuie sa se bazeze pe masuratori si calcule – psihometrie – pentru descoperirea legilor facultatilor sufletesti (asemenea legilor fizicii). In ce priveste elucidarea caracteristicilor sufletului, experienta si rationamentul sunt complementare si sinergice.
Gustav Theodor Fechner (1801 – 1887)
Personaitate complex ace sa ocupat de fizica, chimie, matemtica, estetica s filosofie mistica;
Fechner se intereseaza de unitatea om-natura-univers. A fost marcat de idea ca o lege superioara guverneaza lumea in mod causal – “un principiu divin”.
- traverseaza in jurul lui 1839 o grava criza existentiala (datorita afectarii perceptiei vizuale in urma experimentelor optice effectuate) care il orienteaza spre reflectii metafizice si existentiale asupra problemei sufleului;
- viziunea lui este panteista si animista:
a. constiinta este difuza in univers,
b. pamantul este fiinta vie
c. sufletul e nemuritor.
In urma acestei crize si a reflciilor realizate in claustrare elaboreaza idei si carti care s-ar gasi la rubrica ezoterica.
Pentru a da o baza experimentala ideilor sale, Fechner a cautat o ecuatie pentru relatia dintre suflet si materie care sa dovedeasca trecerea dintre cei doi poli, echivalenta sau chiar identitatea lor. Toate aceste idei se gasesc in Elemente der Psychophisik aparuta in 1860. Ceea ce il interesa pe autorul german era relatia dientre excitantul fizic si organul de simt – lumina, sunet, greutate etc. (care tin de material) si senzatia resimtita ce tinea de suflet.
Meritul lui Fechner este de a fi elborat mathematic o formula pentru relatia dintre stimul si perceptia lui (daca stimulul creste in proportie geometrica, senzatia va creste in proportie aritmetica). Cu toate acestea cercetarile lui Fechner nu trec de relatiile simple si elementare: excitatie-senzatie, senzatie-reactie, stimul-raspuns; experimentele lui raman la periferia vietii psihice.
Chiar daca au suscitat multe controverse, lucrarile lui Fechner au intridus “masura” in psihologie, iar in plan experimental au initiat studiul metodelor pentru determinarea celui mai mic stimul perceptive sau cea mai mica diferenta perceptibila dintre doi stimului – masura pragurilor senzoriale.
Hermann von Helmholz (1821 – 1894)
A fost medic militar, fiziolog, fizician si inventator (oftalmoscopul). Lucrari importante: Beitrage zur Theorie der Sinneswarnehmung (1862) si Vorlesungen uber die Menschen-und Tierseele (1863) – Freud se considera fericit ca putea citi lucrarile lui Helmholz, a vrut chiar sa ii urmeze cursurile.
Helmholz s-a preocupat in special de fenoenul perceptiei senzoriale (vizuale si auditive in special) Principalele directii ale cercetarior sale au fost:
- acumularea datelor experimentale – atat de solide incat sunt valabile si astazi;
- senzatiile furnizeaza materialul care, coroborat cu amintri, duce, prin procese psihice complexe, la perceptia obiectelor;
- experineta sau amintirile se pot intercala cu aceeasi putere in perceptia noastra ca si senzatiile ;
- o participare inconstienta regularizeza senzatiile anormale – ceea c educe la constanta si o stabilitate a perceptiei interin deci cu hotrare trasaturile sufletesti, chiar daca ele sunt inca necunoscute;
- a conceput si realizat toate aparatele de masura de care avea nevoie;
- pledeaza in favoarea unei metode experimentale in defavoarea simplei observatii
Wilhem M. Wundt (1832 – 1920)
Este consderat creatorul psihologiei, prin lucrarile sale a institutionalizat aceasta stiinta, ceea ce a permis evolutia ei ulterioara. A dezvoltat psihologia dupa modelul stiintelor naturii gasindu-I un fundament metodologic in lucrarea Grundzuge der physiologischen Psychologie (1874/75). In 1879 fondeaza un “Institu fur experimentelle Psychologie” la Universitatea din Leiptzig - primul din lume – pe care l-a dotat si finantat din resurse proprii pana la recunoasterea statutului in 1883/84. Institutul a devenit un reputat centru interntional pentru cercetare experimentala in psihologie, a avut numerosi elevi care au fondat mai apoi scoli. Preocuparile lui Wundt:
- s-a ocupat in special de senzatii si perceptie – preponderant cea vizuala, dar si auditiva, gustative, tactila si a spatiului;
- a avut o perspective filosofica (lucrari de etica, logica etc.) ce sta la baza cercetarilor experimentale;
- a creat un sistem dualist: corp-spirit;
- psihologia are ca obiect experienta imediata a individului – introspectia – intrebat asupra a ceea ce simte, gandeste, decis tari subiective;
- metaoda sa era analitica, ea disociaza in “elemente” procesele constiente cautand legile ce determina conexiunile dintre ele; aceasta metoda esueaza insa in fata proceselor complexe suprioare;
- in ultimii 20 de ani ai vietii scrie o Volkerpsichologie (1900 – 1920) pe care o intelegea ca intregire/completare a psihologiei experimentale; aici enunta idea ca psihicul uman nu se poate dezvolta decat intr-o cultura sociala si spirituala.
Desi rezultatele lui Wundt au fost contestate, multe din dezvoltarile ulterioare ale psihologiei au venit ca reactii la aspecte nelamurite ale sistemului wundtian.
Hermann Ebbinghaus (1850-1909)
Este primul ce studiaza de maniera sistematica memora – ca process superior – prin metoda experimentala. Conceptiile sale cu privire la acest aspect apar in Uber das Gedachtnis (1885). Este remarcabil faptul ca Ebbinghous a realizat toate experimentele pe sine; cu toate acestea rezultatele sale sunt deosebit de pertinente. Obecte de studiu:
- invata liste de silabe lipsite desens si evalueaza cat a retinut; conchide ca, petru o mai buna memorare este nevoie de repetitii
- studiaza lungimea materialului de memorat, numarul de repetitii necesar retinerii, masoara timpul – curba uitarii- numarul asociatiilor;
- se preocupa si de teoria viziunii culorilor
- revine la studiul proceselor superioare si propune (1897) un test de inteligenta pentru elevii de la Breslau ce consta din completarea unui text cu lacune disseminate.
Scoala de la Wurzburg – Oswald Kulpe (1862 – 1913), Narziss Ach (1871 – 1946), Karl Buler (1879 – 1963), Karl Marbe (1869 – 1953)
Kukpe si elevii sai incearca sa cerceteze introspectia cu ajutorul metodei experimentale – notand timpii de reactie – ei utilizeaza subiecti antrenati si repeat experimentele pentru confirmare. Domenii de interes:
- cerceteaza gandirea si vointa, fiind precursorii psihololgiei cognitiei si motivatiei;
- au reusit sa arate, desi metoda lor este astazi depasita, ca si procesele superioare pot fi abordate experimental
- Buhler echivaleaza introspectia cu autoobservarea – ambele necesitand o iterpretare a reultatelor
- Introduce o directie fenomenologicain psihologia stiintifica;
- Cercetatorii scolii se considereau filosofi, ei revendicandu-se din fenomenologia husserliana
Este remacabil faptul ca intre scoala de la Leiptig, prin Wundt in special si scoala de la Wurzburg a avut loc o controversa acerba in ce priveste perspective de adoptat asupra cercetarii psihosmului: daca Wundt tinea la metoda observatiei si a experimentului wundtian I se opune introspectionismul “experimental” wurzburgian.
Pavolov (1849 – 1936)
Deschide o noua directie de cercetare a activitatii corticale in studiul comportamentului animal si uman descoperind refluxul conditionat. Pavlovismul a devenit foarte repede ideologic in tarile “comuniste”, dar el este reductionist, dogmatic si antipsihologic, toate procesele si activitatile psihice complexe umane se vad reduse la reflexe conditionate sau la sisteme de reflexe – se justifica asftel ideologia marxista a reducerii psihismului la neurologic. Elemente ale paradigmei pavloviene:
- stabileste relatia intre activitatea corticala sic ea psihica
- segmente inferioare ale sistemului nervos sunt la baza reflexelor neconditionate (innascute) iar conexiunile temporare intre diferiti centri sunt baza reflexelor conditionate RC (dobandite)
- RC sunt o achizitie individuala a organizarii bazate pe functia de semnalizare si integrare a sistemului nervos central
- Astfel RC duc la adaptarea organismului la conditiile de mediu;
- Pentru impunerea unui RC vem nevoie de:
1. conditia precedentei sau a simultaneitatii in timp a stimulului neconditionat cu cel conditionat
2. conditia coincidentei celor doi stimului (conditionat si neconditionat) pe un interval de timp
3. conditia repetarii asocierii celor doi stimuli
- stimulul conditionat poate avea o valoare pozitiva (hrana) – atunci RC este pozitiv “de apropiere” sau o valoare negative (durere) si atunci RC este negative “de evitare”;
- introduce notiunea de mosaic neuronal: mecansimul unei functii psihice se vede inclusa intr-un numar mare de zone corticale, unele in stare de veghe, aletele inhibate.
Psihofizologia pavloviana introduce perspectiva genetic-evolutionista, adica mecanismul unei functii nu e predeterminat, ci se constituie odata cu evolutia filo- si ontogenetica.
Chiar daca invatarea elementara se bazeaza pe RC activitatea mentala superioara – invatarea conceptelor sau rezolvarea problemelor - este mult mai complexa decat o inlantuire de reflexe conditionate. Cu toate acestea, multe concepte pavloviene sau ale urmasilor sai rezista si astazi.
Desigur nu avem pretentia de a considera prezentarea de fata drept exhaustive; exista si alti savanti si cercetatori care si-au adus contributia la desprinderea psihologiei din matca ei filosofica. Consideram insa a fid at reperele principale pentru intelegerea principalelor si celor mai fructuase directii ale investigatiei din domeniul psihologiei experimentale ale secolului al XIX-lea.
Trimiteți un comentariu